Riscăm „să mâncăm” 100 de pahare de plastic într-un an. Avertismentul cercetătorilor

×
Codul embed a fost copiat

Riscăm să înghiţim până la 5 grame de plastic săptămânal, avertizează cercetătorii din Australia.

Se întâmplă asta, de pildă, pentru că multe dintre alimente sunt ambalate în acest material, iar dacă nu sunt depozitate ca la carte, particulele de plastic pot ajunge în mâncare. Cele mai mari cantităţi au fost găsite în pește, sare, apă şi bere. În acelaşi timp este şi vina noastră că nu reciclăm şi aruncăm totul de-a valma.

Rezultatele a 52 de studii despre efectele plasticului au fost puse cap la cap de cercetătorii Universităţii Newcastle din Australia şi de specialiştii de la World Wide Fund for Nature. Concluziile sunt tulburătoare.

Fără să ştim, în fiecare săptămână ajung în organismul nostru 5 grame de plastic. Practic, e ca şi cum am mânca două pahare mici. Studiile arată ca cea mai mare cantitate este ingerată prin consumul de apă. Iar dacă mergem mai departe, într-un an ajungem să mâncăm o sută de pahare de plastic.

Eirik Lindebjerg - Global Plastics Policy Manager WWF: "5 grame de plastic este într-adevăr mult, o parte trece prin corp, dar există dovezi că o parte rămâne. Nu ştim exact ce consecinţe are asupra sănătăţii încă, avem nevoie în mod clar de mai multe cercetări ca să înţelegem cum afectează sănătatea."

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Plasticul ajunge în organismul nostru sub formă de microparticule prin apă, mâncare sau sare. Se întâmplă asta şi pentru că alimentele ambalate în acest material nu sunt depozitate corespunzător, dar şi pentru că mările şi oceanele sunt tot mai poluate.

Vara, pe stradă, aproape fiecare trecător are în mâna apă, suc ori la PET.

Alina Călușeriu, comisar-șef Garda de Mediu Timiş: „Studiile de specialiatate, făcute de experţi în domeniu, au demonstrat până în prezent că pericolul remanenței şi atunci evident că există un pericol."

România se află la coada Uniunii Europene în ceea ce priveşte cantitatea de deşeuri reciclate: doar 3%.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Semnal de alarmă: 40000 de sticle de plastic sunt aruncate în fiecare minut în Mediterană
Semnal de alarmă: 40000 de sticle de plastic sunt aruncate în fiecare minut în Mediterană

Un camion de gunoi plin cu deșeuri de plastic - este cantitatea care ajunge în fiecare minut în mările și oceanele lumii, după cum avertizează specialiștii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.