Variantele Guvernului Orban pentru a reveni la alegerea primarilor în 2 tururi

×
Codul embed a fost copiat

Guvernul Orban îşi doreşte atât de mult alegerea primarilor în două tururi, încât, dacă Parlamentul nu va modifica legea, premierul se gândeşte să adopte modificarea prin Ordonanţa de Urgenţă sau angajarea răspunderii.

De altfel, liberalii nu au în Parlament susţinerea politică pentru adoptarea acestei măsuri în condiţiile în care UDMR se împotriveşte demersului. În orice caz, social-democraţii au anunţat că vor depune moţiune de cenzură pe acest subiect.

Alegerea primarilor în două tururi a fost una dintre condiţiile cu care liberalii şi-au câştigat susţinerea USR, PMP şi ALDE şi au reuşit să dea jos guvernul Dăncilă. În trei luni, de când s-au instalat la guvernare, nu s-au ţinut de cuvânt, iar alegerile locale bat la uşă.

Ludovic Orban, prim ministru: "Avem un proiect de lege la Parlament pe care sperăm să-l scoatem din Comisia de Cod electorală. Mai avem ca varaintă angajarea răspunderii sau OUG. Vom lua o decizie în funcţie de cum vor evolua discuţiile."

În Parlament sunt patru proiecte de revenire la două runde de scrutin pentru locale, doar ca aleşii le ţin la sertar din 2016. În ultima şedinţă de plen, în decembrie anul trecut, liberalii au încercat inutil să aducă proiectul pe ordinea de zi. Şi dacă ar fi reuşit, textul nu avea mari şanse, dat fiind că PSD şi UDMR îşi doresc ca primarii să fie votaţi în continuare într-un singur tur. PSD a decis să depună moţiune de cenzură pe această temă.

Citește și
Iohannis și Orban
Orban va trebui să demisioneze sau să fie demis pentru a declanșarea anticipatelor
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Marcel Ciolacu, preşedinte interimar PSD: "Sper că formaţiunile politice care au dat votul pentru învestirea acestui Guvern să realizeze greşeala pe care au făcut-o şi să vină alături de noi la moţiunea din viitoarea sesiune parlamentară, cea de la 1 februarie, până la 1 iulie."

Pe de altă parte, una dintre mizele acestui an este câştigarea primăriei Capitalei. În timp ce social-democraţii vor merge din nou pe mâna Gabrielei Firea, liberalii au comandat sondaje în care măsoară popularitatea europarlamentarului Rareş Bogdan, a ministrului muncii, Violeta Alexandru și a lui Ciprian Ciucu, consilier PNL în primăria Capitalei. Dar nu este exclus nici să-l susţină pe activistul de mediu Nicusor Dan, cu condiţia ca acesta să se înscrie în PNL.

Ludovic Orban: "Din partea PNL nu poate candida decât un membru PNL."

Klaus Iohannis, preşedintele României: "Un astfel de partid ar trebui să meargă, de regulă, singur în alegeri, pentru a-și dovedi și puterea și curajul."

Din 2012 primarii sunt aleşi într-un singur tur, iar legea îi avantajează pe cei aflaţi în funcţie, care îşi pot conserva puterea, precum şi partidele mari care pot face uşor alianţe.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Orban, despre posibilitatea de a candida la Primăria Capitalei: „Este o minciună gogonată”
Orban, despre posibilitatea de a candida la Primăria Capitalei: „Este o minciună gogonată”

Premierul Ludovic Orban a afirmat, sâmbătă, că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis despre o candidatură a sa la Primăria Capitalei.

Orban va trebui să demisioneze sau să fie demis pentru a declanșarea anticipatelor
Orban va trebui să demisioneze sau să fie demis pentru a declanșarea anticipatelor

PNL va forţa declanșarea alegerilor parlamentare anticipate. Anunţul ferm vine de la premierul Ludovic Orban, după o întâlnire extraordinară cu președintele Klaus Iohannis, la Cotroceni.

Liderul deputaţilor PNL: ”PSD fuge ca dracu de tămâie” de alegerile anticipate
Liderul deputaţilor PNL: ”PSD fuge ca dracu de tămâie” de alegerile anticipate

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, afirmă că anunţul premierului Ludovic Orban de declanşare a procedurilor pentru alegeri anticipate a declanşat "şoc şi groază" în PSD.

Guvernul va amâna termenul de intrare în vigoare a dublării alocaţiilor pentru copii
Guvernul va amâna termenul de intrare în vigoare a dublării alocaţiilor pentru copii

Premierul Ludovic Orban a anunţat, vineri, că, cel mai probabil, termenul de intrare în vigoare a dublării alocaţiilor pentru copii va fi amânat.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.