Un deputat PNL anunţă înfiinţarea unui Muzeu al Istoriei şi Culturii Romilor

muzeu
Pro TV

Deputatul liberal Alexandru Muraru a anunţat, luni, că va fi demarat un studiu de fezabilitate privind înfiinţarea unui Muzeu al Istoriei şi Culturii Romilor.

Potrivit News.ro, fondurile necesare vor fi asigurate de la bugetul de stat şi din bugetul Agenţiei Naţionale pentru Romi.

Alexandru Muraru a spus că studiul de fezabilitate va fi finalizat cel mai târziu în primăvara anului 2023.

Reprezentantul Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, Alexandru Muraru, afirmă într-un comunicat de presă că aceste măsuri concrete ale statului român vor creşte gradul de conştientizare a tinerilor asupra tragediei romilor din perioada Holocaustului.

Astăzi, 2 august, când comemorăm exterminarea a jumătate de milion de copii, femei şi bărbaţi romi ucişi în Europa în perioada Holocaustului, avem datoria să reflectăm la cum putem învăţa lecţiile trecutului şi jertfei atâtor oameni nevinovaţi pentru a construi o societate mai tolerantă, care respectă alteritatea şi îmbrăţişează diversitatea. Din România, în perioada regimului Antonescu aliat cu Germania nazistă, 25.500 de romi au fost deportaţi în Transnistria, iar 11.000 nu s-au mai întors niciodată”, spune Alexandru Muraru.

Citește și
Florin Citu
Premierul Cîțu: ”Nu am fost pe litoral, dar promit că vara asta merg la Vama Veche”
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Deputatul liberal susţine că avem datoria să le spunem copiilor noştri că, acum opt decenii, alţi copii ca şi ei au fost condamnaţi de autorităţile române la moarte, inaniţie, frig şi boli.

Avem datoria să le spunem elevilor şi studenţilor din România că administraţia din perioada 1940-1944, în numele unei ideologii criminale, a facilitat şi pus în aplicare persecuţia şi exterminarea de romi prin înrobire şi mizerie. Avem datoria morală să spunem că bărbaţii romi, care luptau pentru ţară, au fost scoşi din armată pentru a fi trimişi în Transnistria administrată direct de către autorităţile militare şi administrative române”, a afirmat deputatul Alexandru Muraru.

Totodată, Muraru aminteşte că România are o strategie naţională, cu un plan de măsuri concrete, cu finanţări şi cu termene clare pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură.

Deputatul PNL afirmă că odată cu implementarea strategiei se va demara studiul de fezabilitate cu privire la înfiinţarea unui Muzeu al Istoriei şi Culturii Romilor, studiul urmând a fi finalizat cel târziu în mai 2023.

Tragedia Holocaustului împotriva Romilor este de acum parte a memoriei noastre colective. De aceea, statul va implementa programe naţionale menite să conştientizeze această tragedie în rândul tinerilor. În acest sens, elaborarea şi implementarea proiectului pilot „Holocaustul împotriva Romilor - Samudaripen” - realizat cu coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu participarea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului în România – Elie Wiesel, cu Agenţia Naţională pentru Romi - va avea menirea să facă cunoscut elevilor un episod aproape ignorat din istoria romilor din România. Iniţial, acesta va avea o fază pilot la nivelul municipiului Bucureşti, urmând ca ulterior acesta să fie replicat şi în celelalte judeţe din ţară. Proiectul va presupune vizite de studiu şi de reflectare ale unor grupuri de elevi în ziua europeană de comemorare a Holocaustului împotriva Romilor (2 august) în fiecare an”, a mai spus deputatul Alexandru Muraru.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Aproape 80% dintre companiile din România sunt fraudate de propriii angajaţi. Cum acționează aceștia
Aproape 80% dintre companiile din România sunt fraudate de propriii angajaţi. Cum acționează aceștia

Companiile din România sunt fraudate de propriii angajaţi în aproape 8 din 10 cazuri (peste 75%), iar printre cele mai întâlnite tipuri de fraudă se află manipularea împrumuturilor bancare sau compromiterea e-mailului cu ajutor din interiorul companiei.

Premierul Cîțu: ”Nu am fost pe litoral, dar promit că vara asta merg la Vama Veche”
Premierul Cîțu: ”Nu am fost pe litoral, dar promit că vara asta merg la Vama Veche”

Premierul Florin Cîţu a afirmat că nu a fost pe litoral în acest an şi nu a făcut plajă deoarece nu a avut timp, dar a adăugat că în curând va merge la Vama Veche.

Cîmpeanu promite că în acest an va fi câte un grup anti-bullying în fiecare școală
Cîmpeanu promite că în acest an va fi câte un grup anti-bullying în fiecare școală

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, sâmbătă, că până la 13 septembrie, la începerea anului şcolar 2021-2021, se vor constitui grupuri de acţiune anti-bullying în toate școlile.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.