Tăriceanu: „La finele lui 2019, o să-i spunem lui Iohannis 'Auf Wiedersehen'"

Călin Popescu Tăriceanu
Agerpres

Șeful Senatului și liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a vorbit joi seara despre alegerile prezidențiale, precizând că „se gândește serios la candidatură”.

„Am mai anunţat, în urmă cu două săptămâni, că într-adevăr mă gândesc serios la candidatură. Încă nu am luat decizia. Şi noi la ALDE şi cei din PSD dorim ca alegerile prezidenţiale din anul ăsta să fie cum a fost în 2016 când i s-a spus «La revedere!» dlui Cioloş. Noi vrem ca acum, la finele lui 2019, să-i spunem dlui Iohannis «Auf Wiedersehen!». Pentru asta e utilă o candidatură comună“, a afirmat Tăriceanu la Antena 3, conform News.ro.

El a criticat faptul că preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat candidatura la prezidenţiale pentru că nu se poate spune „cât mai e el preşedinte şi cât este candidat“.

„Eu, dacă aş fi membru al PSD, aş avea curajul să spun că e o chestiune de orgoliu. Dar ce e mai important, orgoliul de membru de partid sau de a avea un preşedinte altfel decât acutalul preşedinte care n-a reuşit pentru România lucruri pe care noi le aşteptam? Eu am avut foarte multe aşteptări pentru că sunt dintre cei care în 2009 am crezut că poate fi o alternativă de premier. Îm preună cu cei din PSD va trebui să facem un calcul la rece: care e soluţia care ne dă cele mai mari şanse“, a mai declarat liderul ALDE.

Întrebat dacă ALDE ar putea susţine candidatul PSD, el a replicat: „Toate aceste chestiuni le avem la dispoziţie“.

Citește și
Dacian Ciolos, Dan Barna
Alianţa USR-PLUS ar putea avea candidat unic la alegerile prezidenţiale
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Despre alegerile europarlamentare

Totodată, el a precizat că au început deja pregătirile în cadrul partidului său pentru alegerile europarlamentare şi a menţionat că o decizie finală dacă se va merge pe liste separate sau în alianţă cu PSD va fi luată în cadrul coaliţiei.

„Noi am început deja pregătirile, am dat startul oficial de campanie. Vă pot spune că o jumătate de zi, la sediul ALDE, nu am făcut decât să lucrăm pe campanie cu echipa pe care deja am desemnat-o, cu o parte din echipă, nu cu toţi, pentru că există un sentiment destul de larg răspândit în partid, care vrea să demonstreze de ceea ce este capabil partidul şi atunci colegii mei pledează pentru a merge pe liste separate. Fără îndoială, mersul pe liste separate are şi avantaje, dar nu numai, are şi dezavantaje şi deci trebuie să cântărim, dar acest lucru îl facem în cadrul coaliţiei şi vom hotărâ în final", a precizat Tăriceanu, conform Agerpres.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Băsescu: Iohannis are şanse pentru că nu are niciun contracandidat viabil
Băsescu: Iohannis are şanse pentru că nu are niciun contracandidat viabil

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că, în momentul de faţă, preşedintele Klaus Iohannis este singurul candidat "viabil" la alegerile prezidenţiale şi că îl va vota în al doilea tur de scrutin.

Alianţa USR-PLUS ar putea avea candidat unic la alegerile prezidenţiale
Alianţa USR-PLUS ar putea avea candidat unic la alegerile prezidenţiale

Liderul PLUS, Dacian Cioloş, a declarat, sâmbătă seara, că, de principiu, alianţa USR-PLUS va avea candidat unic la alegerile prezidenţiale din acest an şi îşi propune să fie o alternativă care să formeze majoritatea parlamentară în 2020.

Tăriceanu: ”Mă gândesc serios la o candidatură la prezidenţiale”
Tăriceanu: ”Mă gândesc serios la o candidatură la prezidenţiale”

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că se gândeşte "serios" la o candidatură pentru alegerile prezidenţiale de la sfârşitul acestuia an.

Ucraina acuză Rusia că ar folosi atacuri cibernetice, înaintea alegerilor prezidențiale
Ucraina acuză Rusia că ar folosi atacuri cibernetice, înaintea alegerilor prezidențiale

Hackeri controlați cel mai probabil de Rusia și-au intensificat eforturile de a perturba alegerile prezidențiale care vor avea loc în Ucraina în luna martie, susține Serghei Demdiuk, șeful Serviciului ucrainean de Protecție Informatică.

Lider ALDE: ”Candidatul PSD, chiar dacă va alerga singur, va ieşi pe locul 2”
Lider ALDE: ”Candidatul PSD, chiar dacă va alerga singur, va ieşi pe locul 2”

Liderul ALDE Alba, Ioan Lazăr, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în opinia sa, în competiţia pentru prezidenţiale, "candidatul PSD, chiar dacă va alerga singur, la linia de sosire va ieşi pe locul doi".

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.