Propunerea USR pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, după condamnarea lui Dragnea

Dan Barna
Agerpres

USR va începe discuţiile cu celelalte partide din Opoziţie pentru un candidat comun la funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi îl propune pentru acest post pe Stelian Ion, a anunţat, marţi, liderul Uniunii, Dan Barna.

"În ceea ce priveşte preşedintele Camerei, este de dorit să avem un candidat comun al Opoziţiei. Vom începe discuţiile cu celelalte partide. USR îl are ca propunere pe Stelian Ion, cel care face parte din Comisia juridică şi este una dintre figurile cele mai prezente de apărare a justiţiei în ultimii trei ani", a declarat Barna, după şedinţa grupului parlamentar al USR.

El şi-a exprimat speranţa că partidele din opoziţie vor ajunge la o soluţie. Barna a menţionat însă că se poate merge şi pe varianta ca fiecare partid să meargă cu propriul candidat şi să se ajungă în turul doi.

"Sperăm ca funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor să revină partidelor care au câştigat alegerile", a mai spus Barna.

Funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor se vacantează ca urmare a condamnării lui Liviu Dragnea.

Citește și
lideri PSD
Funcția lui Dragnea în Camera Deputaților, blocată de lipsa ”hârtiilor de la instanță”
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Oprișan: ”Discuţia pe justiţie în PSD a încetat. Cei care fură să meargă la pușcărie”
Oprișan: ”Discuţia pe justiţie în PSD a încetat. Cei care fură să meargă la pușcărie”

Marian Oprişan, vicepreşedinte al Partidului Social Democrat, a declarat, marţi, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al partidului că "discuţia pe justiţie în PSD a încetat".

Funcția lui Dragnea în Camera Deputaților, blocată de lipsa ”hârtiilor de la instanță”
Funcția lui Dragnea în Camera Deputaților, blocată de lipsa ”hârtiilor de la instanță”

Social-democratul Marcel Ciolacu, chestor al Camerei Deputaţilor, a declarat, marţi, că nu s-a primit încă de la ICCJ motivarea deciziei în cazul lui Liviu Dragnea. 

Turcan, după condamnarea liderului PSD:
Turcan, după condamnarea liderului PSD: "Liviu Dragnea va merge acolo unde îi este locul"

Plenul Camerei Deputaţilor trebuie convocat de urgenţă pentru înlocuirea lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte, susține, luni, liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.