Predoiu vrea să reorganizeze întreaga Poliție Română. De la testarea anti-drog a elevilor, la înăsprirea legislației rutiere

×
Codul embed a fost copiat

Legislația rutieră s-ar putea înăspri după accidentul teribil din stațiunea „2 Mai”. Ministrul Justiției vrea să propună ca șoferii condamnați pentru consum de droguri la volan să rămână fără permis între 3 și 5 ani, iar mașinile să le fie confiscate.

Cătălin Predoiu vrea să reorganizeze întreaga Poliție Română și se gândește inclusiv la testarea anti-drog a elevilor în școli dacă părinții își dau acordul.

După raportul întocmit de Corpul de control privind modul în care poliţiştii din judeţul Constanța au intervenit în cazul accidentului din 19 august, ministrul afacerilor interne a anunţat că neregulile sunt atât de multe şi de grave încât se gândeşte să reorganizeze întreaga Poliţie Română.

Măsuri mai aspre vor fi aplicate şi pentru şoferi. Astfel, apare testarea obligatorie antidrog.

Totodată, şoferii condamnaţi pentru consum de droguri sau alcool la volan îşi vor recăpăta dreptul de conducere mai greu. După 3 ani de la executarea pedepsei sau cel puţin 5 ani de la graţiere sau prescripţie.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Totodată, Cătălin Predoiu promite să reorganizeze întregul aparat central al ministerului de interne şi să militarizeze instituţiile de învăţământ din subordine. Vorbeşte şi de testarea elevilor din toată ţara.

Ca să crească numărul şoferilor testaţi în trafic pentru consum de droguri, ministrul spune că până la finalul acestui an va cumpăra 244 de aparate drug test.

Iar premierul merge şi mai departe. Propune confiscarea maşinii şoferilor prinşi drogaţi la volan chiar dacă nu se găsesc asupra lor droguri. Ca să poată fi aplicate, aceste măsuri trebuie introduse în legi și votate. Altfel, rămân doar vorbe, în timp ce accidentele provocate de şoferi băuţi și drogaţi se înmulţesc.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”

O rupere a coaliției PSD-PNL ar fi o greșeală, crede președintele liberal Nicolae Ciucă în contextul alegerilor care se apropie, și ar determina o guvernare care să nu mai fie stabilă.

Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”
Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”

Mircea Geoană crede că sondajele de opinie arată „nevoia de o schimbare mai profundă în România". Secretarul general adjunct al NATO a ținut astfel să-i dea replica premierului Marcel Ciolacu, după o declarație a acestuia.

Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”
Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Botoşani, că este "tot mai aproape de a lua o decizie" cu privire la revenirea sa în politica românească şi la o eventuală candidatură la Preşedinţia României.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.