Pe câte voturi se bazează PNL pentru a trece moțiunea de cenzură împotriva Guvernului

Ludovic Orban
Agerpres

Liderul PNL Ludovic Orban afirmă că iniţiatorii moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă se bazează la acest moment pe 214 - 215 voturi, din cele 233 necesare adoptării ei.

 

”Până acum suntem, pe calculele pe care le avem, pe un scor nu foarte departe de cele 233 de voturi necesare. În momentul de faţă ne bazăm pe 214 - 215 voturi, în condiţiile mobilizării exemplare a tuturor parlamentarilor care sunt implicaţi în susţinerea moţiunii de cenzură”, a declarat Orban la B1 TV, precizând că negocierile individuale vor continua, transmite news.ro.

Conform lui Orban, strategia de negociere cu PSD şi ALDE este o negociere individuală.

Liderul PNL a precizat că moţiunea de cenzură depusă miercuri are cee mai mari ţanse dintre toate moţiunile similare din actuala legislatură.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a fost depusă şi citită miercuri în plenul Camerelor reunite, de către liberalul Gigel Ştirbu. Numărul parlamentarilor prezenţi în sală a fost foarte mic, absenţii fiind din toate partidele. Dezbaterea motiunii în plenul Camerelor reunite este programată marţi, când este aşteptat şi votul. Moţiunea de cenzură se adoptă cu votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor. Miercuri, la câteva ore de la depunere, iniţiatorii contau pe 207 voturi pentru moţiune.

Moţiunea este semnată de 173 de parlamentari,a anunţat miercuri deputatul PNL Raluca Turcan, precizând că nu sunt încă suficiente voturi, dar ”jocul merge mai departe”.

”În doi ani şi jumătate, PSD şi ALDE au dezbinat o ţară întreagă, au distrus rolul instituţiilor fundamentale, au mutilat legi importante, au compromis şansa de a moderniza ţara şi au atentat constant la bazele democraţiei româneşti şi ale statului de drept! În 26 mai 2019, PSD a reuşit să ne unească pe toţi, pe cei de acasă şi din străinătate, ca să ne salvăm ţara din mâinile PSD şi am reuşit!”, afirmă semnatarii în textul moţiunii.

Premierului Viorica Dăncilă i se transmite că rolul său s-a încheiat şi că trebuie să plece, dar nu înainte să răspundă politic pentru atentatul la drepturile fundamentale pe care, împreună cu Teodor Meleşcanu şi Carmen Dan, l-a condus împotriva a milioane de români din diaspora.

”Aţi destabilizat întreaga arhitectură constituţională a statului român, prin destructurarea sistematică a instituţiilor constituţionale, prin slăbirea sistemului de checks and balances, prin subordonare politică pe bază de numiri de incompetenţi şi servili”, i se reproşează premierului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”

O rupere a coaliției PSD-PNL ar fi o greșeală, crede președintele liberal Nicolae Ciucă în contextul alegerilor care se apropie, și ar determina o guvernare care să nu mai fie stabilă.

Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”
Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”

Mircea Geoană crede că sondajele de opinie arată „nevoia de o schimbare mai profundă în România". Secretarul general adjunct al NATO a ținut astfel să-i dea replica premierului Marcel Ciolacu, după o declarație a acestuia.

Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”
Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Botoşani, că este "tot mai aproape de a lua o decizie" cu privire la revenirea sa în politica românească şi la o eventuală candidatură la Preşedinţia României.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.