Ludovic Orban: Dacă-l va desemna premier pe Florin Cîţu, Iohannis va încălca o decizie a CCR

Ludovic Orban
Agerpres

Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban consideră că preşedintele Klaus Iohannis ar încălca Constituţia, dacă l-ar desemna premier tot pe Florin Cîţu.

Ludovic Orban a declarat, la RFI România, că decizia conducerii PNL de a-l propune tot pe Florin Cîţu pentru funcţia de premier la consultările de luni de la Cotroceni este o "inepţie".

"O aberaţie, o propunere în primul rând neconstituţională. După demiterea mea prin moţiunea de cenzură din februarie, în momentul în care preşedintele Iohannis m-a desemnat tot pe mine, PSD a atacat la CCR şi CCR a luat decizia conform căreia premierul care a fost demis la moţiunea de cenzură nu mai poate fi propus premier. Ar trebui să citească, mai ales că e o chestiune care ţine de istoria PNL. De asemenea, e o inepţie politică să vii să-l propui pe Florin Cîţu, în condiţiile în care, practic, cu această propunere de premier, nu există nicio şansă de a forma o majoritate parlamentară. Le readuc aminte colegilor mei, care s-au întrunit noaptea, ca hoţii, într-o şedinţă convocată pe picior, că pentru a putea învesti un Guvern, este necesară o majoritate de 234 de voturi. La ora actuală, PNL împreună cu UDMR nu deţin decât 163 de parlamentari (...). Această decizie reprezintă o dovadă elocventă a ruperii de realitate atât a lui Florin Cîţu, cât şi a apropiaţilor lui Florin Cîţu şi arată că, pentru aceşti colegi ai mei, România nu contează, ci contează interesele lor de grup", a susţinut Orban, citat de News.ro.

Fostul lider al PNL l-a acuzat pe preşedintele Klaus Iohannis că a încălcat Constituţia.

"Iohannis şi-a încălcat statutul constituţional, s-a coborât la a interveni în competiţia internă a unui partid politic şi toată acţiunea lui Iohannis în ultimele trei luni de zile nu a făcut altceva decât să distrugă PNL, să distrugă coeziunea, să afecteze pe termen lung interesele fundamentale ale României. Acesta este adevărul, un adevăr care este văzut de un număr din ce în ce mai mare de români. Practic, Iohannis pare că nu mai are nicio legătură cu realitatea şi toate acţiunile lui Iohannis sunt cu efecte negative pentru România", a declarat Ludovic Orban.

Citește și
Florin Cîţu
Florin Cîțu este propunerea de premier cu care PNL va merge la consultările cu președintele Klaus Iohannis
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Întrebat dacă afirmă că preşedintele Klaus Iohannis a încălcat Constituţia, Orban a replicat: "Normal că a încălcat Constituţia. Cum să vii la Congresul unui partid, să susţii un candidat? Şi dacă-l va desemna pe Florin Cîţu, va încălca Constituţia, pentru că nu respectă o decizie a CCR. De altfel, nici nu pot să-mi imaginez că poate să ajungă chiar în situaţia de a încălca atât de flagrant şi de evident o decizie a CCR".

Întrebat, de asemenea, dacă în acest context preşedintele ar trebui suspendat, Orban a explicat: "Procedura de suspendare e o procedură complicată, iar procedura de suspendare este urmată de referendumul de demitere, în termen de maxim 30 de zile. O discuţie pe această temă poate avea loc, după ce se vor derula toate evenimentele legate de învestirea Guvernului, dar repet, pentru mine, fundamental e interesul României. Interesul României este ca această criză politică să înceteze cât mai repede".

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
USR, după ce liberalii au decis să îl propună tot pe Cîţu premier: Înseamnă că s-au înţeles cu PSD să îl susţină
USR, după ce liberalii au decis să îl propună tot pe Cîţu premier: Înseamnă că s-au înţeles cu PSD să îl susţină

Deputatul USR Ionuţ Moşteanu a declarat, vineri, că propunerea Florin Cîţu premier, decisă de conducerea PNL joi noaptea, înseamnă că există o înţelegere cu cei de la PSD să îl susţină la vot, în Parlament.

Florin Cîțu este propunerea de premier cu care PNL va merge la consultările cu președintele Klaus Iohannis
Florin Cîțu este propunerea de premier cu care PNL va merge la consultările cu președintele Klaus Iohannis

Florin Cîţu a fost propus de către Partidul Naţional Liberal pentru funcția de prim-ministru, aceeaşi din care a fost demis la începutul acestei săptămâni. Decizia a fost luată în unanimitate în şedinţa Biroului Executiv Național de joi seară.

VIDEO. Lui Iohannis i-a venit să râdă, întrebat dacă îl propune din nou premier pe Cîțu
VIDEO. Lui Iohannis i-a venit să râdă, întrebat dacă îl propune din nou premier pe Cîțu

Președintelui Klaus Iohannis i-a venit să râdă, joi, când a fost întrebat dacă ia în calcul să-l desemneze din nou ca premier pe Florin Cîțu.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.