Ministrul Justiției anunță că lui Cherecheș nu i se va aplica "Legea fugarilor", la două zile după ce anunța contrariul

Chereches / Gorghiu

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat miercuri că lui Cătălin Cherecheş nu i se va aplica pedeapsa prevăzută în "Legea fugarilor", deoarece acesta a fost prins de poliţiştii din Germania înainte de adoptarea acestui act normativ.

"Prinderea fugarului Cătălin Cherecheş reprezintă un semnal clar că nu avem sau nu mai există acest refugiu pentru cei care încearcă să scape de răspundere. Coroborat cu legea care astăzi a fost adoptată ('Legea fugarilor', n.r.), consider că este un semnal foarte bun pentru sistemul judiciar din România. Vă fac o precizare. Dat fiind faptul că legea a fost adoptată astăzi de Parlament şi dat fiind faptul că persoana care a fugit din ţară a fost prinsă, nu i se mai aplică pedeapsa. A fost prins de organul de poliţie înainte de intrarea în vigoare a acestei legi. Deci, nu i se mai poate aplica, pentru că infracţiunea asimilată celei de evadare s-a epuizat în momentul în care autorităţile din Germania l-au prins. Dacă legea era în vigoare la momentul în care el încă se sustrăgea şi în termen de şapte zile nu s-ar fi predat, ar fi răspuns şi cu privire la infracţiunea asimilată nou introdusă în lege", a precizat Gorghiu, la finalul şedinţei de Guvern, potrivit Agerpres.

Declarația vine la două zile după ce Gorghiu a declarat că legea prin care persoanelor care se sustrag de la executarea condamnărilor li se adaugă o nouă pedeapsă cuprinsă între 6 luni şi 3 ani i se va aplica şi primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheş.

"Cel mai recent exemplu este Cătălin Cherecheş. Pentru că mulţi m-aţi întrebat, vă spun că legea i se va aplica atât condamnatului fugar Cherecheş, cât şi oricărui fugar (indiferent de numele lui) care în termen de şapte zile de la intrarea în vigoare a legii sau de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, după caz, nu se va prezenta la organele competente pentru a începe executarea pedepsei", a spus, luni, ministrul.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ministrul Justiţiei a precizat însă că primarul din Baia Mare este acuzat de alte două infracţiuni: trecerea frauduloasă a frontierei de stat în variantă agravantă în scopul sustragerii de la executarea pedepsei şi prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane.

"Legea fugarilor", adoptată miercuri de Camera Deputaţilor, prevede că persoanele condamnate definitiv care nu se predau în 7 zile de la pronunţarea sentinţei vor primi în plus între 6 luni şi 3 ani pentru o infracţiune asimilată celei de evadare.

Când ar putea fi adus în țară primarul fugar Cherecheș

În legătură cu extrădarea lui, Alina Gorghiu a precizat că sunt două scenarii. Astfel, dacă Cherecheş va accepta să fie extrădat în România, termenul pentru aducerea lui în ţară este de 10 zile, însă dacă refuză, atunci procedurile pot dura şi 60 de zile.

"Este foarte important să înţelegem că decizia de predare nu aparţine statului român, ci aparţine exclusiv instanţei din Germania, pe teritoriul căreia a fost găsit fugarul (...) Cu privire la numărul de persoane predate în România, Germania este pe locul doi după Marea Britanie", a subliniat Alina Gorghiu.

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost prins marţi noaptea de poliţiştii germani în Augsburg şi va fi adus în România, unde are de ispăşit o pedeapsă de 5 ani pentru corupţie. Conform unor surse judiciare, el a fost găsit într-o maşină condusă de mătuşa sa, cu număr de înmatriculare în localitatea germană Neu Ulm. Avea asupra lui 3.265 de euro, forinţi - echivalentul a aproximativ 150 de euro şi lei - echivalentul a 320 de euro.

În timpul operaţiunii de prindere, primarul a fost rănit la bărbie, el apărând într-o fotografie cu urme de răni pe faţă.

Cătălin Cherecheş a fugit din ţară vineri, prin punctul de trecere a frontierei Petea, de la graniţa cu Ungaria, folosindu-se de un act de identitate al unei rude.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”

O rupere a coaliției PSD-PNL ar fi o greșeală, crede președintele liberal Nicolae Ciucă în contextul alegerilor care se apropie, și ar determina o guvernare care să nu mai fie stabilă.

Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”
Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”

Mircea Geoană crede că sondajele de opinie arată „nevoia de o schimbare mai profundă în România". Secretarul general adjunct al NATO a ținut astfel să-i dea replica premierului Marcel Ciolacu, după o declarație a acestuia.

Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”
Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Botoşani, că este "tot mai aproape de a lua o decizie" cu privire la revenirea sa în politica românească şi la o eventuală candidatură la Preşedinţia României.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.