Klaus Iohannis participă astăzi la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări. Ce urmărește șeful statului la Vilnius

Klaus Iohannis
Facebook / Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi, la Vilnius, la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, liderii statelor participante urmând să analizeze modul în care Iniţiativa trebuie să se dezvolte şi să se adapteze, în contextul regional complex.

Aceasta include, potrivit Administraţiei Prezidenţiale, relaţionarea cu partenerii din vecinătate, dar şi la nivel global în ceea ce priveşte impulsionarea investiţiilor şi implementarea proiectelor strategice de interconectare, în cele trei domenii de bază ale Iniţiativei - transport, energie, digital.

Preşedintele Klaus Iohannis va pleda, în cadrul reuniunii, pentru eficientizarea în continuare a Iniţiativei şi obţinerea de rezultate concrete, în special în ceea ce priveşte îmbunătăţirea conectivităţii strategice regionale pe axa Nord - Sud.

De asemenea, şeful statului român va evidenţia relevanţa în creştere a I3M şi potenţialul său valoros, inclusiv în contextul în care tot mai multe state din regiune şi la nivel global îşi manifestă interesul pentru implicarea în această platformă.

Iohannis va aborda, totodată, perspectiva stimulării conectivităţii cu Ucraina şi Republica Moldova, ambele fiind state participante asociate ale Iniţiativei, ca urmare a deciziilor luate la Summitul de la Bucureşti. Totodată, el va sublinia că întărirea rezilienţei regiunii, în ansamblul său, este o necesitate vitală în contextul geopolitic actual. În acest sens, Klaus Iohannis va evidenţia, în special, valoarea adăugată a proiectelor Rail2Sea şi Via Carpathia, a căror implementare va îmbunătăţi mobilitatea militară şi rezilienţa în domeniul infrastructurii din regiune, a precizat Administraţia Prezidenţială.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Preşedintele va reitera faptul că ţara noastră va continua să urmărească consolidarea Iniţiativei şi a instrumentelor de care aceasta dispune, inclusiv Fondul de Investiţii şi Fondul de Inovare, în deplină sinergie cu agenda strategică a Uniunii Europene, precum şi în direcţia consolidării parteneriatului transatlantic.

În marja summitului, Klaus Iohannis va avea și o întrevedere bilaterală cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, conform Agerpres.

Iniţiativa celor Trei Mări oferă o platformă generoasă de colaborare între state membre UE şi state non-UE, cu beneficii inclusiv în creşterea calităţii vieţii cetăţenilor acestora şi a stimulării oportunităţilor de cooperare multidirecţională.

Preşedintele Klaus Iohannis a găzduit, în septembrie anul trecut, precedenta ediţie a Summitului I3M, în cadrul căreia a fost adoptată o Declaraţie comună substanţială, care a constituit un reper important pentru viitorul şi dezvoltarea Iniţiativei, mai ales în ceea ce priveşte interconectările transfrontaliere în domeniul infrastructurii de transport, al energiei şi al digitalizării, dar şi privind consolidarea şi diversificarea instrumentelor financiare ale Iniţiativei. De asemenea, la Bucureşti, Grecia a devenit cel de-al 13-lea stat participant la Iniţiativă, iar Ucraina şi Republica Moldova au obţinut calitatea de state asociate. Un alt rezultat important al Summitului de la Bucureşti a fost actualizarea listei proiectelor prioritare strategice, prima astfel de listă fiind lansată cu prilejul Summitului precedent de la Bucureşti, din 2018.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Nicolae Ciucă: Coaliția cu PSD poate funcționa în continuare, dacă vom fi adversari la alegerile prezidențiale
Nicolae Ciucă: Coaliția cu PSD poate funcționa în continuare, dacă vom fi adversari la alegerile prezidențiale

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că poate funcţiona coaliţia în continuare, dacă se va confrunta cu Marcel Ciolacu la alegerile prezidenţiale din 2024.

 

Ciucă anunță că PNL va avea propriul candidat la prezidențiale. Decizia ar putea avea un impact direct asupra alegerilor
Ciucă anunță că PNL va avea propriul candidat la prezidențiale. Decizia ar putea avea un impact direct asupra alegerilor

Deși au avut liste comune la alegerile europarlamentare, PNL și PSD ar putea merge separat la prezidențiale. Liderii celor două formațiuni nu se înțeleg în privința desemnării unui candidat comun.

Alegeri la USR pentru un nou președinte, organizate în 24 și 25 iunie. Cătălin Drulă: ”Pe 28 iunie predau mandatul”
Alegeri la USR pentru un nou președinte, organizate în 24 și 25 iunie. Cătălin Drulă: ”Pe 28 iunie predau mandatul”

Preşedintele demisionar al USR, Cătălin Drulă, a anunţat că în cursul zilei de marţi va convoca Congresul partidului pentru data de 29 iunie, la Bucureşti, în vederea alegerii unui nou Birou Naţional.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.