Ciolacu și Ciucă au bătut palma în privința comasării alegerilor. Strategia PSD-PNL pentru europarlamentare

×
Codul embed a fost copiat

Deși nu a anunțat încă oficial, coaliția de guvernare a ajuns la un acord privind calendarul electoral al acestui an. Cel mai probabil, pe 9 iunie, odată cu europarlamentarii, vom alege și primarii și președinții de consilii județene.

Liderii PNL și PSD s-ar fi înțeles să comaseze aceste alegeri, după o discuție cu șeful statului.

Sunt mai bine de două luni de când coaliția de guvernare discută calendarul alegerilor care urmează în acest an și în ultimele zile păreau că se găsesc într-un impas. Potrivit unor surse politice, președintele Klaus Iohannis ar fi intermediat aceste negocieri și ceea ce știm în acest moment, neoficial, este că liderii PNL și PSD ar fi agreat ca în data de 9 iunie, atunci când suntem așteptați să votăm pentru parlamentarii care ne vor reprezenta la Bruxelles, să votăm și pentru primari și președinți de consilii județene.

Ce așteaptă PSD din partea PNL

Cel mai probabil, aici, PNL și PSD va vor avea liste comune pentru europarlamentare. Sunt voci în cele două partide care susțin că această decizie va trage în jos cele două formațiuni, iar acest anunț privind comasarea europarlamentarelor cu localele ar trebui să fie făcut în cursul acestei săptămâni.

Cât privește calendarul celorlalte alegeri ce ar trebui să aibă loc în acest an, social-democrații și-ar dori să avem președintele ales și după aceea să alegem pentru parlamentari pentru parlamentarii care reprezintă România.

Citește și
Ultimul scenariu de comasare a alegerilor, în discuții: europarlamentare cu locale. Așa crește prezența la vot
Ultimul scenariu de comasare a alegerilor, în discuții: europarlamentare cu locale. Așa crește prezența la vot
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Aici vor mai fi discuții și vor mai fi de asemenea discuții și despre candidatul celor două formațiuni. Social-democrații se așteaptă ca liberalii să agreeze ca ei să fie cei care desemnează candidatul la șefia țării și Partidul Național Liberal să primească alte funcții importante.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Blocaj în coaliţie pe comasarea alegerilor. PSD și PNL nu s-au înțeles la negocieri. Alegerile ar urma să aibă loc la termen
Blocaj în coaliţie pe comasarea alegerilor. PSD și PNL nu s-au înțeles la negocieri. Alegerile ar urma să aibă loc la termen

Politicienii din coaliția de guvernare nu au ajuns luni seară la un consens în privința calendarului electoral al acestui an. Liderii de la PSD și PNL au discutat variantele de comasare a alegerilor.

Ultimul scenariu de comasare a alegerilor, în discuții: europarlamentare cu locale. Așa crește prezența la vot
Ultimul scenariu de comasare a alegerilor, în discuții: europarlamentare cu locale. Așa crește prezența la vot

Coaliția de guvernare discută un nou scenariu de comasare a celor cinci runde de alegeri programate în acest an.

O comasare a două tipuri de alegeri ar aduce o o economie de 1 miliard de lei la buget. În 2024 sunt cinci scrutine
O comasare a două tipuri de alegeri ar aduce o o economie de 1 miliard de lei la buget. În 2024 sunt cinci scrutine

Într-un an în care românii sunt așteptați la urne de cinci ori, coaliția discută comasarea a măcar două dintre scrutine.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.