Analiști, despre conflictul Iohannis-Guvern: ”Președintele are libertatea de a refuza”

×
Codul embed a fost copiat

Premierul Viorica Dancilă a numit, luni, miniştri interimari pentru posturile vacanţe de la Dezvoltare şi Transporturi. Îl acuză, însă, pe preşedintele Klaus Iohannis că blochează activitatea Guvernului, când ţara preia preşedinţia consiliului UE.

Pe de altă parte, analiştii politici sunt de părere Iohannis are dreptul constituţional să respingă propunerile făcute şi se aşteaptă ca şi acest conflict să ajungă la Curtea Constituţională.

Cei doi miniştri interimari - Rovana Plumb la Transporturi şi Eugen Teodorovici la Dezvoltare Regională - vor avea un mandat de cel mult o lună şi jumătate, potrivit legii. Dar social-democraţii vor să rezolve problema miniştrilor mai devreme, până când guvernanţii încep seria întâlnirilor cu oficialii europeni, în cadrul Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, preluată de România de la 1 ianuarie.

Premierul Viorica Dancilă susţine că e nevoie de soluţii definite pentru numirea de titulari la Transporturi şi Dezvoltare până la mijlocul acestei săptămâni. Tot până atunci, preşedintele va motiva de ce a refuzat propunerile de miniştri făcute de PSD - Lia Olguta Vasilescu la Dezvoltare şi Mircea Drăghici la Transporturi.

Guvernul ar vrea să aibă miniştri titulari pe 10 ianuarie, când la Bucureşti sunt aşteptaţi oaspeţi de la Bruxelles, pentru ceremonia oficială de preluarea a Preşedinţiei Consiliului UE.

Citește și
viorica dancila
Klaus Iohannis a acceptat propunerile miniștrilor interimari la Transporturi și Dezvoltare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

George Ciamba, ministrul delegat pentru Afaceri Europene: „Reprezintă cel mai important proiect de ţară de după integrarea în UE. Nu sunt timpuri chiar simple, am încredere că avem capacitatea de a avea valoare adăugată pentru consolidarea proiectului european.''

Consiliul Uniunii Europene reprezintă guvernele statelor membre ale Uniunii. Pentru şase luni, miniştrii români vor conduce discuţiile şi negocierile pentru adoptarea legislaţiei comunitare, vor coordona politicile europene şi se vor ocupa de problemele de securitate şi de cele economice. Pe agendă se află dosare importante cum ar fi Brexitul, Spaţiul Schengen sau bugetul Uniunii Europene.

Până atunci, însă, pe plan intern ia amploare conflictul dintre Guvern şi preşedinte. Joia trecută, Klaus Iohannis a semnat decretele de revocare din funcţie pentru Lucian Sova, de la Ministerul Transporturilor, şi pentru Paul Stănescu, de la Ministerul Dezvoltării Regionale.

Dar înlocuitorii propuşi de Viorica Dancilă nu au fost acceptaţi până acum de preşedinte, iar PSD îl acuză că blochează activitatea Guvernului.

Klaus Iohannis: „Dacă PSD doreşte alţi miniştri, n-are decât să numească alţi miniştri.''

Cristian Pârvulescu, analist politic: „Preşedintele are libertatea de a refuza anumiţi candidaţi, pentru că nu se mai încadrează în anumite niveluri de criterii de compentență politică şi în principiu dacă vorbim de o colaborare loială, ar trebui să vină cu alte propuneri. Dacă PSD doreşte un conflict cu preşedintele şi probabil că asta doreşte, atunci va încerca să facă aceleaşi nominalizări pentru a forţa o criză constitutională şi pentru a apela o dată în plus la CCR în speranţa unei decizii favorabile.”

Potrivit judecătorilor Curţii Constituţionale, şeful statului poate să respingă o singură dată şi motivat propunerile de miniştri venite din partea Guvernului.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Klaus Iohannis a sesizat la Curtea Constituțională modificarea Legii Referendumului
Klaus Iohannis a sesizat la Curtea Constituțională modificarea Legii Referendumului

Klaus Iohannis a transmis CCR o sesizare asupra modificărilor făcute la Legea Referendumului.

Klaus Iohannis a acceptat propunerile miniștrilor interimari la Transporturi și Dezvoltare
Klaus Iohannis a acceptat propunerile miniștrilor interimari la Transporturi și Dezvoltare

Premierul Viorica Dăncilă a transmis, luni, președintelui României, Klaus Iohannis propunerile de desemnare a miniștrilor interimari pentru portofoliile Transporturilor și Dezvoltării Regionale.

Tăriceanu: Doamna prim-ministru este pregătită pentru şicanele preşedintelui
Tăriceanu: Doamna prim-ministru este pregătită pentru şicanele preşedintelui

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, susţine că premierul Viorica Dăncilă este pregătită să facă faţă "şicanelor" preşedintelui Klaus Iohannis, iar Guvernul şi majoritatea nu vor sta în loc din acest motiv.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.