„Palestina va învinge!”. Manifestații de amploare în semn de solidaritate cu palestinienii la Berlin, Paris și Londra | VIDEO

manifestatii palestina
Getty

Mii de persoane demonstrează, sâmbătă, la Berlin în semn de solidaritate cu palestinienii din Gaza, victime ale bombardamentelor lansate de Israel după atacul ucigaş al Hamas pe teritoriul său la 7 octombrie.

 

La Paris, demonstranţii scandează „Palestina va trăi, Palestina va învinge”, iar la Londra, traficul la Oxford Circus a fost blocat.

Estimăm numărul manifestanţilor la aproximativ 3.500, dar sosesc mai mulţi”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a poliţiei.

Atmosfera a fost calmă la începutul mitingului. Mulţi veniseră cu familiile şi copiii lor. Pe pancarte se putea citi „Salvaţi Gaza”, „Opriţi genocidul” şi „Încetaţi focul”, au observat jurnaliştii AFP.

Participanţii, dintre care mulţi purtau keffiyeh, eşarfa purtată de activiştii palestinieni, s-au adunat pe celebra Alexander Platz din centrul Berlinului, strigând „Palestina liberă”.

Citește și
hamas
"E nevoie de acțiuni pe teren". Hamas cere cu disperare ajutor și îi transmite un mesaj ferm liderului Hezbollah
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Numeroase steaguri palestiniene, cu cele trei dungi negre, albe şi verzi şi triunghiul roşu, fluturau deasupra mulţimii.

Manifestaţia, convocată de mai multe asociaţii de susţinere a palestinienilor, s-a desfăşurat sub sloganul „Apăraţi drepturile democratice fundamentale: libertate de exprimare şi pentru palestinieni”.

Organizatorii declaraseră că se aşteaptă la aproximativ 2.000 de participanţi, dar poliţia a estimat că ar putea fi cel puţin 10.000, şi a desfăşurat aproximativ 1.400 de poliţişti pentru a supraveghea marşul, care ar trebui să se încheie în jurul orei 18:00 GMT pe Potsdamer Platz.

De asemenea, poliţiştii au impus condiţii stricte, avertizând că orice „negare a dreptului Israelului de a exista, prin declaraţii antisemite, incitare la ură, apologia violenţei sau a terorismului” este „pedepsită” şi va fi condamnată penal.

Mai multe manifestaţii de susţinere a palestinienilor din Gaza, dintre care aproape 9.500, majoritatea civili, au murit în ultima lună, potrivit mişcării islamiste Hamas, au degenerat în ultimele săptămâni în Germania, cu ciocniri uneori violente între poliţie şi manifestanţi.

Poliţia declarase că se teme de noi tensiuni la această manifestaţie, ca urmare a interdicţiei oficiale de joi de a desfăşura în Germania activităţi legate de Hamas şi de asociaţia Samidoun, ai cărei membri sunt acuzaţi că au sărbătorit în stradă atacul mişcării islamiste împotriva israelienilor, soldat cu peste 1.400 de morţi, majoritatea civili.

Ministrul de Interne, Nancy Faeser, a fost criticată în special de opoziţia conservatoare pentru ceea ce ea susţine că a fost o întârziere în punerea în aplicare a interdicţiei anunţate în urmă cu două săptămâni de Olaf Scholz.

Paris

Câteva mii de protestatari care cer o încetare imediată a focului în Gaza participă la un marş pro-palestinian pe străzile Parisului, unii dintre ei strigând „Israel, asasinule”.

Demonstranţii îl vizează şi pe preşedintele francez Emmanuel Macron, scandând „Macron, complice”. Unii poartă pancarte pe care scrie „Încetarea imediată a focului”, un strigăt scandat, de asemenea, în mod repetat de mulţime. Pe banerele de pe un camion cu sistem de sonorizare din centrul marşului se poate citi „Opriţi masacrul din Gaza”.

Demonstranţii scandează, de asemenea, „Palestina va trăi, Palestina va învinge”, mulţi dintre ei purtând steaguri palestiniene.

Traseul planificat de manifestanţi trece între două pieţe publice mari din estul Parisului, République şi Nation. Şeful poliţiei pariziene a autorizat marşul, dar a promis că orice comportament considerat antisemit sau care simpatizează cu terorismul nu va fi tolerat de către poliţiştii mobilizaţi pentru a menţine ordinea.

Londra

Poliţia metropolitană a interzis protestatarilor să se adune în faţa ambasadei israeliene din Londra, în timp ce în capitala britanică începe un alt weekend de demonstraţii în masă împotriva Israelului, pe fondul războiului dintre Israel şi Hamas din Gaza.

Poliţia spune că o parte dintre manifestanţi au blocat traficul la Oxford Circus, înainte de a fi îndepărtaţi de către ofiţeri.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bundesliga: Un fotbalist a fost dat afară după mesajele pe care le-a transmis în legătură cu conflictul Israel - Hamas
Bundesliga: Un fotbalist a fost dat afară după mesajele pe care le-a transmis în legătură cu conflictul Israel - Hamas

Clubul german de fotbal FSV Mainz a anunţat, vineri, că a reziliat contractul jucătorului Anwar El Ghazi, după deschiderea unei anchete judiciare pentru „tulburarea ordinii publice” cu privire la mesajele sale privind conflictul dintre Israel și Hamas.

"E nevoie de acțiuni pe teren". Hamas cere cu disperare ajutor și îi transmite un mesaj ferm liderului Hezbollah

Gruparea teroristă palestiniană Hamas a lansat un apel important către organizația paramilitară libaneză Hezbollah.

Cum au devenit ambulanțele din Gaza ținte pentru armata israeliană. Rolul pe care le au pentru teroriștii Hamas
Cum au devenit ambulanțele din Gaza ținte pentru armata israeliană. Rolul pe care le au pentru teroriștii Hamas

În Gaza nu va fi o încetare a focului, nici măcar temporară, pâna când Hamas nu eliberează toți ostaticii”, spune premierul israelian. Asta deși inclusiv americanii vor să discute despre pauze umanitare.

Armata israeliană a atacat un convoi de ambulanțe în Gaza.
Armata israeliană a atacat un convoi de ambulanțe în Gaza. "Un număr mare" de persoane au fost ucise şi rănite

Israelul a recunoscut că a lovit vineri în oraşul Gaza o ambulanţă despre care spune că transporta militanţi, dar despre care autorităţile sanitare din enclava controlată de Hamas au spus că evacua răniţi din nordul asediat către sudul teritoriului.

SUA au lansat drone deasupra Fâșiei Gaza. Misiunea pusă la cale de americani
SUA au lansat drone deasupra Fâșiei Gaza. Misiunea pusă la cale de americani

Departamentul Apărării Statelor Unite a anunţat vineri că a trimis drone neînarmate să survoleze Fâşia Gaza, pentru a contribui la localizarea şi eliberarea ostaticilor luaţi de Hamas în cursul atacului de luna trecută împotriva Israelului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.