Viituri torenţiale în Indonezia. Autoritățile au anunțat că sunt cel puţin 42 de morți

inundații Indonezia
Twitter

Viiturile torenţiale de sâmbătă seara din Papua, provincia cea mai estică a Indoneziei, au ucis cel puţin 42 de persoane şi au rănit grav alte 21, a declarat duminică pentru Reuters un oficial al agenţiei locale pentru dezastre, Cory Simbolon.

Nouă sate din regiunea Sentani, în apropierea capitalei provinciale Jayapura, au fost lovite de o ploaia torenţială sâmbătă seara, care a produs inundaţii şi alunecări de teren.

Peste 150 de locuinţe şi două poduri au fost deteriorate, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al agenţiei naţionale pentru dezastre, Sutopo Purwo Nugroho, care a adăugat că echipele de căutare şi salvare acţionează în zonele afectate.

Nivelul apei a scăzut în prezent, lăsând în urmă noroi, buşteni şi altele materialele aduse de inundaţii.

Peste 120 de locuitori au fost adăpostiţi în clădiri guvernamentale. Autorităţile, cu sprijinul Crucii Roşii şi a voluntarilor, acordă asistenţă persoanelor sinistrate, a precizat Sutopo Purwo Nugroho.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Conform declaraţiilor unui purtător de cuvânt al poliţiei din Papua, Suryadi Diaz, citat de dpa, "sunt peste 50 de corpuri la spital ca urmare a inundaţiilor şi a alunecărilor de teren". 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Curtea Europeană de Justiție a amendat Ungaria cu 200 de milioane de euro pentru tratamentul aplicat migranților
Curtea Europeană de Justiție a amendat Ungaria cu 200 de milioane de euro pentru tratamentul aplicat migranților

Ungaria a fost condamnată de către Curtea Europeană de Justiție la plata a 200 de milioane de euro și o penalitate de 1 milion de euro pe zi de întârziere pentru punerea în aplicare a măsurilor privind migranții.

Salariul de 56 de miliarde de dolari a lui Elon Musk, validat de acționarii Tesla
Salariul de 56 de miliarde de dolari a lui Elon Musk, validat de acționarii Tesla

CEO-ul Tesla Elon Musk a anunţat că acţionarii grupului erau pe cale să valideze prin vot ”cu o largă majoritate” planul cu privire la remuneraţia sa, într-un mesaj publicat în Statele Unite pe reţeaua sa de socializare X, înainte de încheierea votului. 

Țara din Europa care a descoperit cel mai mare zăcământ de pământuri rare, vitale în viitor. Până acum, China avea monopol
Țara din Europa care a descoperit cel mai mare zăcământ de pământuri rare, vitale în viitor. Până acum, China avea monopol

Firma minieră Rare Earths Norway spune că a descoperit cel mai mare zăcământ dovedit din Europa de elemente foarte apreciate de pământuri rare, reflectând poate un moment de cotitură atât pentru ţara nordică, cât şi pentru regiune, transmite CNBC.

 

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.