VIDEO. Președintele Macron, confirmat cu Covid-19, a stat aproape de Iohannis la Bruxelles

×
Codul embed a fost copiat

Președintele francez Emmanuel Macron, care a confirmat joi că s-a infectat cu Covid-19, a participat în urmă cu câteva zile la un summit european la care a luat parte și președintele României, Klaus Iohannnis.

Este vorba despre Consiliul European de la Bruxelles, care a avut loc în 10 și 11 decembrie.

Potrivit imaginilor filmate în prima zi a acestui summit, președintele Franței a purtat mască de protecție, la fel ca toți ceilalți participanți, însă distanțarea nu a fost respectată aproape de nimeni.

Liderii europeni au evitat să își strângă mâinile și au preferat să se salute prin atingerea coatelor sau a pumnilor. Cu toate acestea, unii dintre aceștia au fost văzuți de mai multe ori discutând de la mică distanță.

Astfel, Emmanuel Macron a stat aproape atât de premierul Ungariei, Viktor Orban, dar și de președintele României.

Citește și
Klaus Iohannis
Iohannis: Vom reuşi să facem din România un lider în domeniul schimbărilor climatice
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

La un moment dat, în înregistrările video se vede cum președintele francez îl atinge amical pe Klaus Iohannis.

 

Joi, după aflarea veștii că președintele Franței a fost confirmat cu Covid-19, Klaus Iohannis a transmis un mesaj pe Twitter, în care îi dorește sănătate lui Macron.

”Transmit toate cele bune președintelui @EmmanuelMacron. Vă doresc însănătoșire grabnică și multă sănătate!” - a scris președintele Iohannis pe rețeaua de socializare.

Potrivit informațiilor furnizate de Centrul European pentru Prevenția Bolilor, media perioadei de incubare a virusului Sars-Cov-2 este cuprinsă între 5 și 6 zile, iar simptomele se pot instala în circa 2-14 zile de la data expunerii la virus.

În afară de summit-ul de la Bruxelles din 10-11 decembrie, programul președintelui Macron din ultima săptămână a mai inclus un prânz privat cu preşedintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sisi, și prânzuri de lucru cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cu şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, precum şi cu premierii spaniol şi portughez.

De asemenea, potrivit Agerpres, a fost văzut strângându-şi mâinile cu secretarul general al OECD, Angel Gurria.

În urma anunţului de la Elysee, în Franţa au intrat în autoizolare premierul Jean Castex şi şefii celor două camere parlamentare, toţi trei venind în contact cu preşedintele Macron în ultimele zile.

Preşedintele Consiliului European în carantină, după infectarea lui Emmanuel Macron

 

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a intrat în carantină după ce a fost confirmată infectarea preşedintelui francez Emmanuel Macron, cu care s-a întâlnit recent, informează DPA, potrivit Agerpres.

Michel a călătorit la Paris pentru un eveniment al OECD şi s-a întâlnit luni cu Macron la Palatul Elysee. Cu toate acestea, politicianul belgian a fost informat "de către autorităţile franceze că nu este considerat a fi un contact apropiat", a scris pe Twitter Barend Leyts, purtătorul său de cuvânt.

De altfel, oficialul UE a făcut marţi un test pentru noul coronavirus, care a fost negativ.

"Totuşi, ca o precauţie, preşedintele (Consiliului European) va intra în autoizolare", a spus Leyts, adăugând că Michel va continua să lucreze.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Emmanuel Macron, infectat cu noul coronavirus. În ce stare se află președintele francez
Emmanuel Macron, infectat cu noul coronavirus. În ce stare se află președintele francez

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a fost testat pozitiv la coronavirus, a anunţat joi preşedinţia franceză, citată de Le Parisien.

Iohannis: Vom reuşi să facem din România un lider în domeniul schimbărilor climatice
Iohannis: Vom reuşi să facem din România un lider în domeniul schimbărilor climatice

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, la Bruxelles, unde urmează să participe la reuniunea Consiliului European, că se va implica în construcţia unor structuri care să susţină eforturile României în domeniul schimbărilor climatice.

Campanie de vaccinare a publicului larg în Franţa, anunțată de Macron. Când va avea loc
Campanie de vaccinare a publicului larg în Franţa, anunțată de Macron. Când va avea loc

Franţa intenţionează să lanseze o campanie de vaccinare împotriva COVID -19 pentru marele public ''între lunile aprilie şi iunie'', după un prim val rezervat celor mai vulnerabile persoane.

Iohannis, fotografiat fără mască la summit-ul UE. Explicațiile Administrației Prezidențiale
Iohannis, fotografiat fără mască la summit-ul UE. Explicațiile Administrației Prezidențiale

Președintele Klaus Iohannis a fost fotografiat fără mască de protecție la Consiliul European de la Bruxelles, care a avut loc în perioada 17-21 iulie, însă Administrația Prezidențială susține că purtarea măștii a fost opțională, și nu obligatorie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.