VIDEO. Momentul în care o cisternă intră în manifestanţi pe o autostradă la Minneapolis

camion multime
Twitter

Un camion cisternă a rulat către manifestanţi pe o autostradă închisă, la Minneapolis, în Minnesota, într-o atmosferă tensionată în Statele Unite, din cauza morţii în urmă cu o săptămână a lui George Floyd, relatează Reuters.

Niciun manifestant nu a fost rănit de camion, care a avansat duminică spre mulţime claxonând. Pe autostrada 35 circulaţia era oprită în acel moment.

Şoferul a fost scos cu forţa din vehicul şi agresat de către manifestanţi, a constatat un jurnalist Reuters, citați de News.ro. 

El a fost plasat apoi în arest de Poliţia din Minneapolis.
Este vorba despre unul dintre numeroasele incidente în timpul tulburărilor din Statele Unite, provocate de moartea lui George Floyd, care a antrenat un val de contestare, pătată de revolte şi jafuri reprimate cu violenţă de către poliţie.

Citește și
Italia
Traumă colectivă în Italia, în urma pandemiei: "Doamne. E o imagine pe care n-o voi uita"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Interdicţii de circulaţie pe timpul nopţii au fost declarate în oarşe mari ca Los Angeles, Atlanta, Philadelphia sau Denver.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Coronavirus România, 1 iunie. Informații oficiale: 141 de noi îmbolnăviri, 1276 de decese
Coronavirus România, 1 iunie. Informații oficiale: 141 de noi îmbolnăviri, 1276 de decese

Coronavirus România. Până astăzi, 1 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 19.398 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 13.426 au fost declarate vindecate și externate.

Traumă colectivă în Italia, în urma pandemiei:
Traumă colectivă în Italia, în urma pandemiei: "Doamne. E o imagine pe care n-o voi uita"

 Unii psihologi spun că italienii, mai ales cei din regiunile de nord, au rămas cu o traumă colectivă în urma pandemiei de coronavirus.

Prințul Joachim al Belgiei, infectat cu Covid-19 după ce a participat la o petrecere în Spania
Prințul Joachim al Belgiei, infectat cu Covid-19 după ce a participat la o petrecere în Spania

Scandal în familia regală a Belgiei, după ce prinţul Joachim (IOACHIM) a fost infectat cu noul coronavirus.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.