Veste foarte rea pentru Zelenski. Casa Albă a anunțat că asistenţa americană pentru Ucraina a ”încetat complet”

volodimir zelenski, joe biden
AFP

Casa Albă a anunţat joi că asistenţa acordată Ucrainei de către SUA pentru a contracara invazia rusă a "încetat complet", din cauza lipsei unui acord în Congres pentru a continua sprijinirea autorităţilor de la Kiev.

La Washington continuă totuşi negocierile cu privire la un pachet de ajutor pentru Ucraina care ar putea fi condiţionat de o revizuire a măsurilor de securitate la frontierele SUA.

"Asistenţa pe care le-o ofeream a încetat acum", a declarat într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al Consiliului Securităţii Naţionale al Casei Albe, John Kirby, potrivit Agerpres, care citează relatează EFE şi Reuters.

Viitorul ajutorului american pentru Ucraina se decide în prezent în Congres, unde democraţii controlează Senatul (camera superioară), iar republicanii Camera Reprezentanţilor (camera inferioară).

Preşedintele american Joe Biden, din partea Partidului Democrat, a cerut Congresului să aprobe un ajutor suplimentar de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, însă opoziţia republicană a declarat că va aproba noul pachet de ajutor doar dacă democraţii sunt de acord să implementeze o serie de măsuri la frontiera între SUA şi Mexic.

Citește și
sua bani ucraina
SUA au deblocat ultima tranșă de ajutor militar disponibilă pentru Ucraina. Apelul lui Antony Blinken către Congres
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În faţa acestei situaţii, Kirby a folosit conferinţa sa de presă de joi pentru a-i îndemna încă o dată pe republicani să aprobe ajutorul pentru Ucraina, în special după ce serviciile de informaţii americane au concluzionat că Rusia a folosit rachete balistice nord-coreene în unele dintre ultimele sale atacuri împotriva Ucrainei.

"Atacurile pe care le desfăşoară ruşii sunt în creştere. Iar acum folosesc rachete balistice nord-coreene pentru a efectua aceste atacuri", a afirmat Kirby.

Potrivit lui Kirby, Rusia a lansat cel puţin o astfel de rachetă balistică asupra Ucrainei la 30 decembrie 2023 şi de asemenea "mai multe" rachete balistice nord-coreene la 2 ianuarie a.c., ca parte a unui alt atac asupra infrastructurii ucrainene.

Aceste rachete au fost parte integrantă a atacurilor cu rachete şi drone al Rusiei asupra Ucrainei la sfârşitul anului 2023 şi începutul acestui an în ceea ce a fost cel mai mare atac de la începutul războiului, în februarie 2022.

SUA, cel mai important furnizor de ajutor militar pentru Ucraina, au acordat Kievului 44,2 miliarde de dolari de la începutul războiului, potrivit datelor Departamentului de Stat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Analiză Reuters. Toate aceste crize mondiale care ne copleșesc acum ar putea să aibă, totuși, un final fericit
Analiză Reuters. Toate aceste crize mondiale care ne copleșesc acum ar putea să aibă, totuși, un final fericit

Lumea este plină de pericole. Planeta a început anul 2024 cu războaie în Gaza şi Ucraina, rivalitate între superputeri, schimbări climatice şi creştere economică lentă. Posibila revenire a lui Donald Trump ca preşedinte al SUA este un alt risc.

SUA au deblocat ultima tranșă de ajutor militar disponibilă pentru Ucraina. Apelul lui Antony Blinken către Congres
SUA au deblocat ultima tranșă de ajutor militar disponibilă pentru Ucraina. Apelul lui Antony Blinken către Congres

SUA au anunţat, miercuri, deblocarea a 250 de milioane de dolari reprezentând ajutor militar pentru Ucraina, ultima tranşă disponibilă fără un nou vot în Congres.

Japonia va trimite în SUA rachete Patriot. Ucraina ar putea beneficia de pe urma acestei decizii
Japonia va trimite în SUA rachete Patriot. Ucraina ar putea beneficia de pe urma acestei decizii

Japonia a anunţat că se pregăteşte să trimită rachete de apărare antiaeriană Patriot în SUA.

Vladimir Putin dezvăluie pentru prima oară câți ruși a trimis în războiul din Ucraina. ”Nu vom renunța la ce e al nostru”
Vladimir Putin dezvăluie pentru prima oară câți ruși a trimis în războiul din Ucraina. ”Nu vom renunța la ce e al nostru”

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat marţi că Rusia e pregătită să discute cu Ucraina, SUA şi Europa despre viitorul Ucrainei dacă acestea doresc acest lucru, dar că Moscova îşi va apăra interesele naţionale, relatează Reuters.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.