Ungaria condiţionează negocierea finanţării ajutorului militar pentru Ucraina de eliminarea băncii OTP de pe ”lista neagră”

Premierul ungar Viktor Orban
Profimedia

Guvernul ungar a anunţat joi că se va opune în continuare finanţărilor europene destinate furnizării de arme Ucrainei atât timp cât aceasta din urmă menţine banca maghiară OTP pe lista entităţilor sancţionate pentru sprijinirea Rusiei.

Adresându-se presei în timpul unei pauze a reuniunii miniştrilor de externe desfăşurată la Bruxelles, şeful diplomaţiei ungare Peter Szijjarto a declarat că Ungariei i-ar reveni o contribuţie financiară de curca 200 de milioane de euro din cele 20 de miliarde de euro pe care UE intenţionează să le aloce în următorii patru ani (câte 5 miliarde de euro pe an în perioada 2024-2027) pentru ajutorul militar oferit Ucrainei.

Înaltul reprezentant al UE pentru politică externă, Josep Borrell, a declarat că va prezenta miniştrilor la această reuniune o propunere de creştere a contribuţiilor statelor UE destinate finanţării armelor, muniţiilor şi altor cheltuieli militare pentru Ucraina. El nu a prezentat cifre, dar surse europene au avansat suma de 20 de miliarde de euro pentru următorii patru ani, la fel ca ministrul ungar de externe.

Acesta din urmă a spus că nu sprijină un asemenea plan, despre care a estimat că arată că UE se pregăteşte pentru încă cel puţin patru ani de război, după ce blocul comunitar a cheltuit deja 5,6 miliarde de euro pentru ajutorul militar oferit Ucrainei prin fondul denumit "Facilitatea Europeană pentru Pace", iar la reuniunea ministerială de joi a fost aprobat un plan de 500 de milioane de euro pentru stimularea producţiei militare europene, în special a celei de obuze de calibrul 155 mm de care are nevoie Ucraina.

"Nu suntem dispuşi să negociem asupra celor 500 de milioane de euro blocaţi până în prezent (de Ungaria), nici asupra celor 20 de miliarde propuse acum, atât timp cât OTP figurează pe lista sponsorilor internaţionali ai războiului", a indicat Szijjarto, potrivit Agerpres.

Citește și
viktor orban
ANSA: Ungaria a blocat o nouă tranșă de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de 500 de milioane de euro
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Nu este clar cum a votat el în cazul acestui plan de 500 de milioane de euro adoptat joi la reuniunea miniştrilor europeni de externe la care a participat.

"Nu mai vorbim de faptul că Comisia Europeană a recunoscut recent că nu mai are bani şi a cerut încă 50 de miliarde de euro pentru a susţine Ucraina", a adăugat Szijjarto, făcând referire la cererea adresată luna trecută de Comisia Europeană statelor UE de a-şi suplimenta contribuţiile la bugetul multianual.

"Acum mai cer alte 20 de miliarde de euro pentru livrări de arme, deci vorbim despre circa 70 de miliarde de euro, fără nicio înregistrare financiară ori audit care să arate cum au fost cheltuiţi banii până în prezent", a remarcat ministrul ungar.

El a deplâns faptul că, în timp ce aproximativ o sută de mari companii occidentale au plătit anul trecut statului rus taxe în valoare de circa 3,5 miliarde de dolari, banca ungară OTP este considerată de Ucraina sponsor al războiului declanşat de Rusia deşi are în această ţară o cotă de piaţă de numai 0,16%.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
De ce a blocat Viktor Orban următoarea tranşă a sprijinului militar extrabugetar al UE pentru Ucraina. Explicația Budapestei
De ce a blocat Viktor Orban următoarea tranşă a sprijinului militar extrabugetar al UE pentru Ucraina. Explicația Budapestei

Ungaria a confirmat oficial că nu a aprobat plata următoarei tranşe de sprijin militar pentru Ucraina acordat în cadrul Facilităţii Europene pentru Pace (EPF) a Uniunii Europene.

ANSA: Ungaria a blocat o nouă tranșă de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de 500 de milioane de euro
ANSA: Ungaria a blocat o nouă tranșă de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de 500 de milioane de euro

Presa din Italia anunță că Ungaria a blocat acordarea unei noi tranșe de asistență militară pentru Ucraina, în valoare de 500 de milioane de euro din Fondul European pentru Pace.

Ungaria va extinde interdicţia asupra importurilor din Ucraina. Zeci de produse agroalimentare nu vor mai putea fi vândute
Ungaria va extinde interdicţia asupra importurilor din Ucraina. Zeci de produse agroalimentare nu vor mai putea fi vândute

Ungaria, care anunţase deja o interdicţie asupra importurilor de cereale ucrainene, pe motiv că destabilizează piaţa naţională, va extinde această măsură la zeci de produse agroalimentare începând de miercuri, relatează France Presse.

Ministerul Agriculturii, despre importul produselor agroalimentare din Ucraina: Problema va fi abordată unitar, nu separat
Ministerul Agriculturii, despre importul produselor agroalimentare din Ucraina: Problema va fi abordată unitar, nu separat

Miniştrii agriculturii din Polonia, Bulgaria, Cehia, România, Slovacia şi Ungaria au discutat vineri în videoconferinţă despre situaţia creată pe pieţele celor 6 state membre de importul produselor agroalimentare din Ucraina.

Ungaria acuză Europa că vrea să transforme ”conflictul regional” din Ucraina într-un război mondial
Ungaria acuză Europa că vrea să transforme ”conflictul regional” din Ucraina într-un război mondial

Ungaria acuză Europa că vrea să transforme ”conflictul regional” din Ucraina într-un război mondial și spune că restul lumii s-a săturat de această ”stare psihotică de război” transmisă de europeni.

 

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.