Un pacient al unei clinici de psihiatrie, considerat periculos, ucis în timpul unei intervenții a poliției din Belgia

politie belgia
Shutterstock

Un pacient al unei clinici de psihiatrie, considerat periculos, a fost ucis marţi, la Bruxelles, în timpul unei intervenţii a poliţiei, ancheta acestui caz fiind încredinţată comitetului P („poliţia poliţiei”).

 

Poliţia a fost chemată la faţa locului marţi, în jurul orei 10:00, „pentru un pacient descris ca agresiv şi pe care personalul nu îl putea gestiona”, a precizat parchetul din capitala belgiană într-un comunicat, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, bărbatul în vârstă de 49 de ani „ar fi avut asupra sa o armă albă”, iar „starea sa de agitaţie” a necesitat chemarea de întăriri de către prima patrulă trimisă la faţa locului.

În cursul operaţiunilor, poliţiştii care au intervenit au fost nevoiţi să facă uz de armele de serviciu”, a precizat aceeaşi sursă.

Pacientul „a fost împuşcat în braţ şi apoi în abdomen”. Numărul focurilor de armă trase nu a fost precizat.

Citește și
droguri ecuador
Captură uluitoare de cocaină într-un transport de banane din Ecuador. VIDEO
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Bărbatul „a fost dus direct la spital unde a şi murit din cauza rănilor suferite în jurul orei 11:30”, a adăugat parchetul.

Tragedia a avut loc în clinica de psihiatrie Fond'Roy din Uccle, o comună bogată din Regiunea Capitalei Bruxelles.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
O femeie a fost eutanasiată la cererea ei după ce și-a ucis toți cei cinci copii, cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani
O femeie a fost eutanasiată la cererea ei după ce și-a ucis toți cei cinci copii, cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani

O femeie din Belgia, care și-a ucis cei cinci copii, a fost eutanasiată la cerere, la 16 ani distanță de la comiterea crimelor care au șocat o țară întreagă, a anunțat avocatul ei.

Captură uluitoare de cocaină într-un transport de banane din Ecuador. VIDEO
Captură uluitoare de cocaină într-un transport de banane din Ecuador. VIDEO

8,8 tone de cocaină au fost descoperite de poliția din Ecuador într-un transport de banane cu destinația Belgia, informează BBC.

Zelenski, tur de forță în Europa: „Franța și Germania au potențialul de a schimba jocul”
Zelenski, tur de forță în Europa: „Franța și Germania au potențialul de a schimba jocul”

Tur de forță al președintelui Ucrainei în Europa. Miercuri a fost în Marea Britanie și seara a ajuns în Franța, iar joi este în Belgia, la Bruxelles, pentru un summit european. 

Rusia avertizează:
Rusia avertizează: "Vor fi consecințe militare pentru întreaga Europă, dacă Marea Britanie va da avioane Kievului"

Tur de forță al președintelui Ucrainei în Europa. Miercuri a fost oaspete de seamă în Marea Britanie, spre seară a ajuns în Franța, iar joi merge în Belgia, la Bruxelles, pentru un summit european.  

Un bărbat care a plecat la muncă în Belgia, dat dispărut. I s-a făcut rău pe drum și a fost lăsat la un spital din Germania
Un bărbat care a plecat la muncă în Belgia, dat dispărut. I s-a făcut rău pe drum și a fost lăsat la un spital din Germania

Un bărbat în vârstă de 38 de ani din Priboiu, judeţul Dâmboviţa, este căutat la nivel internaţional, după ce a dispărut în drum spre Belgia, unde urma să lucreze în construcţii.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.