Un bărbat din Spania, obligat de instanţă să plătească peste 200.000 de euro fostei sale soţii pentru că s-a ocupat de casă

femeie care spală vasele
Profimedia

Un tribunal din Spania a decis că un bărbat trebuie să plătească peste 200.000 de euro fostei sale soţii, echivalentul a peste 20 de ani de salariu, pentru că s-a ocupat de casă în timpul căsătoriei lor.

Femeia, mamă a doi copii şi căsătorită sub regimul separării bunurilor, s-a ocupat, pe perioada mariajului, de casă, de familie, cu tot ceea ce implică aceasta" din Vélez-Málaga (sud), se arată în decizia judiciară a tribunalului, informează AFP, citată de Agerpres.

Prin urmare, femeia va primi "o despăgubire de 204.624,86 euro", a decis instanţa.

Potrivit avocatului femeii, această sumă reprezintă "salariul minim" pentru perioada cuprinsă între iunie 1995 şi decembrie 2020, adică 24 de ani şi jumătate.

Bărbatul va trebui, de asemenea, să plătească lunar o pensie alimentară fostei sale soţii pentru fiicele sale.

Citește și
copil
Un român, cel mai periculos agresor sexual din Spania, condamnat la 300 de ani de închisoare pentru violarea a zeci de fetițe
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Într-un interviu acordat marţi postului de radio Cadena SER, femeia a declarat că soţul ei "nu voia ca ea să lucreze în afara casei", deşi l-a ajutat în privinţa sălilor de sport pe care acesta le deţinea, ocupându-se de "PR, fiind instructoare", dar fără a fi plătită.

În rest, "m-am dedicat exclusiv treburilor casnice, având grijă de soţul meu, ocupându-mă de casă", a continuat ea, mărturisind că este "foarte mulţumită" de decizia instanţei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat care se întorcea cu autocarul din Spania în România a dispărut în Franța. Familia îl caută
Un bărbat care se întorcea cu autocarul din Spania în România a dispărut în Franța. Familia îl caută

Un bărbat care se întorcea cu autocarul din Barcelona în România a dispărut în Franța, în localitatea Montpellier, pe autostrada A9, în noaptea de 30 septembrie - 1 octombrie.

Un român, cel mai periculos agresor sexual din Spania, condamnat la 300 de ani de închisoare pentru violarea a zeci de fetițe
Un român, cel mai periculos agresor sexual din Spania, condamnat la 300 de ani de închisoare pentru violarea a zeci de fetițe

Un bărbat de origine română, însurat, cu copii, identificat drept Dumitru R.N. şi considerat cel mai periculos agresor sexual din Spania, a fost condamnat miercuri la aproape 300 de ani de închisoare.

 

Un bărbat din Spania a stat 35 de ani în comă: „Am adormit la 23 de ani și m-am trezit la 58 de ani”
Un bărbat din Spania a stat 35 de ani în comă: „Am adormit la 23 de ani și m-am trezit la 58 de ani”

Manel Monteagudo a intrat în comă în 1979, după ce a căzut de la înălțime, pe nava comercială germană pe care lucra. Bărbatul avea doar 23 de ani, informează El Mundo.

Un bărbat din Spania a fost arestat după ce a infectat 22 de persoane cu Covid-19
Un bărbat din Spania a fost arestat după ce a infectat 22 de persoane cu Covid-19

Un bărbat din Mallora, Spania, care a infectat 22 de persoane cu Covid-19 și care a continuat să meargă la serviciu și la sala de sport, a fost arestat de polițiști.

Caz șocant în Spania. Un bărbat și-a ucis mama și apoi i-a mâncat cadavrul
Caz șocant în Spania. Un bărbat și-a ucis mama și apoi i-a mâncat cadavrul

Un bărbat în vârstă de 28 de ani din Spania a fost dus în fața judecătorilor după ce și-a ucis mama și apoi a mâncat timp de 2 saptamâni din cadavrul ei, scrie BBC

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.