Studiu: Coronavirusul poate supravieţui în aer timp de cel puţin 30 de minute

Coronavirus - Inquam

Noul coronavirus poate supravieţui în aer timp de cel puţin 30 de minute şi să se propage până la 4,5 metri, cu alte cuvinte, mai departe decât ''distanţa de securitate'' recomandată de autorităţile sanitare din întreaga lume.

Asta au descoperit oamenii de știință chinezi într-un studiu publicat recent.

Studiul citat de Agerpres, realizat de epidemiologii guvernului chinez şi publicat de presa locală, relevă că virusul poate ''rezista zile întregi'' pe suprafeţele pe care cad stropi de respiraţie ale persoanelor infectate, ceea ce sporeşte riscul de contagiune în cazul în care o altă persoană atinge acea suprafaţă şi ulterior îşi atinge faţa.

Timpul în care virusul rezistă pe o suprafaţă depinde de factori precum temperatura, potrivit studiului. De exemplu, la circa 37 de grade Celsius, virusul poate supravieţui între două şi trei zile pe materiale precum sticla, pânza, metalul, plasticul sau hârtia.

Aceste descoperiri fac caduce sfaturile autorităţilor sanitare din întreaga lume, conform cărora oamenii trebuie să păstreze o ''distanţă sigură'' de unul până la doi metri, a comentat cotidianul South China Morning Post.

Citește și
Igor Dodon, președintele suspendat al Republicii Moldova
Republica Moldova interzice accesul tuturor cetățenilor străini veniți din zonele aflate în carantină
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
LIVE UPDATE. 9 cazuri noi de coronavirus în București, 3 în Arad. Număr total în România: 29
LIVE UPDATE. 9 cazuri noi de coronavirus în București, 3 în Arad. Număr total în România: 29

Numărul cazurilor confirmate de coronavirus a crescut, marți, ajungând la 29 la nivel național. 

Republica Moldova interzice accesul tuturor cetățenilor străini veniți din zonele aflate în carantină
Republica Moldova interzice accesul tuturor cetățenilor străini veniți din zonele aflate în carantină

Republica Moldova le-a interzis intrarea tuturor cetăţenilor străini care vin cu avionul din orice ţară afectată de coronavirus, relatează Reuters.

Coronavirus: ANAF le recomandă românilor să își achite taxele online
Coronavirus: ANAF le recomandă românilor să își achite taxele online

În urma măsurilor fără precedent impuse de Guvern pentru a limita răspândirea coronavirusului, ANAF reamintește contribuabililor că obligațiile fiscale se pot îndeplini utilizând metode de comunicare la distanță.

Plata ratelor la creditele ipotecare va fi suspendată în Italia din cauza coronavirusului
Plata ratelor la creditele ipotecare va fi suspendată în Italia din cauza coronavirusului

Plata ratelor la creditele ipotecare va fi suspendată pe întreg teritoriul Italiei din cauza epidemiei de coronavirus, a declarat marţi ministrul adjunct al Economiei, transmite Reuters.

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.