Studiu: A treia doză de Pfizer are efecte secundare similiare cu cea de-a doua

Pfizer

Majoritatea persoanelor care au primit o a treia doză de vaccin Pfizer anti-COVID-19 au simţit efecte secundare similare sau mai puţine decât au avut după ce au primit a doua doză, potrivit unui sondaj realizat în Israel, transmite Reuters.

Israelul a început în urmă cu aproximativ zece zile să administreze un rapel, a trei doză, persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani, ca parte a eforturilor de a încetini răspândirea variantei Delta, care este foarte contagioasă. Aceasta a transformat practic Israelul într-un teren de testare pentru a treia doză înainte de aprobarea sa de către Food and Drug Administration din SUA.

Cel mai mare furnizor de servicii medicale din Israel, Clalit, a declarat duminică că a administrat a treia doză de vaccin Pfizer / BioNTech la peste 240.000 de persoane.

Aproximativ 4.500 de israelieni, care au primit rapelul în perioada 30 iulie - 1 august, au răspuns la întrebări şi au fost incluse în sondaj.

Un procent de 88% din participanţii la sondaj au declarat că, în zilele de după primirea celui de-al treilea vaccin, s-au simţit "similar sau mai bine" comparativ cu ceea ce au simţit după administrarea celei de-a doua doze, potrivit Agerpres.

Citește și
Pfizer Moderna
Crește prețul vaccinurilor anti-COVID. Pfizer şi Moderna au majorat tariful perceput Uniunii Europene
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Un procent de 31% au raportat unele efecte secundare, cel mai frecvent declarată fiind senzaţia de durere în zona injectării.

Aproximativ 0.4% au spus că s-au confruntat cu dificultăţi de respiraţie, iar 1% că au solicitat tratament medical din cauza unuia sau mai multor efecte secundare.

Ran Balicer, director responsabil cu inovare în cadrul Clalit, a afirmat că, deşi rezultatele sunt "iniţiale şi auto-raportate", ele permit o comparaţie a efectelor secundare cu a doua doză şi "aceasta indică că, în majoritatea cazurilor, ele sunt similare sau mai puţine în cazul rapelului".

"Deşi nu avem încă cercetări pe termen lung cu privire la eficacitatea şi siguranţa celei de-a treia doze de rapel, pentru gestionarea riscurilor personale ale persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani, aceste constatări continuă să indice beneficiul unei imunizări acum, împreună cu un comportament atent în rândul adulţilor şi evitarea întâlnirilor în spaţii închise", a spus Balicer.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
România vinde Irlandei 700.000 de doze de vaccin Pfizer.
România vinde Irlandei 700.000 de doze de vaccin Pfizer. "Avem un număr suficient de mare de doze"

România va vinde Irlandei 700.000 de doze de vaccin anti-COVID de la compania Pfizer-BioNTech, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Crește prețul vaccinurilor anti-COVID. Pfizer şi Moderna au majorat tariful perceput Uniunii Europene
Crește prețul vaccinurilor anti-COVID. Pfizer şi Moderna au majorat tariful perceput Uniunii Europene

Pfizer Inc şi Moderna Inc au majorat preţurile vaccinurilor lor împotriva COVID-19 în ultimele contracte de furnizare pentru Uniunea Europeană.

Studiu: Vaccinul Pfizer nu afectează fertilitatea
Studiu: Vaccinul Pfizer nu afectează fertilitatea

Vaccinul împotriva coronavirus fabricat de Pfizer nu pare să aibă un impact asupra spermatozoizilor, potrivit unui prim studiu israelian de acest gen, scrie The Jerusalem Post.

Israelul începe vaccinarea cu a treia doză a persoanelor de peste 60 de ani. Ce ser va folosi
Israelul începe vaccinarea cu a treia doză a persoanelor de peste 60 de ani. Ce ser va folosi

Israelul a anunțat oficial că va începe să le administreze a treia doză de ser Pfizer celor trecuți de 60 de ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.