Spitalele din Gaza mai au combustibil pentru doar 24 de ore pentru generatoare. E o „catastrofă umană fără precedent”

gaza
Getty

Spitalele din Gaza mai au combustibil pentru generatoare doar pentru aproximativ 24 de ore, a anunţat biroul umanitar al ONU (OCHA), potrivit The Guardian.

Se estimează că rezervele de combustibil din toate spitalele din Gaza vor ajunge pentru încă aproximativ 24 de ore. Oprirea generatoarelor de rezervă ar pune în pericol vieţile a mii de pacienţi.

OCHA a mai precizat că bombardamentele israeliene intense asupra Gaza, lansate din aer, de pe uscat şi de pe mare, au continuat "aproape neîntrerupt". Până duminică, la ora 22:00, 455 de palestinieni au fost ucişi şi 856 răniţi în ultimele 24 de ore, a adăugat OCHA, citând Ministerul palestinian al Sănătăţii din Gaza.

De asemenea, a menţionat că "strămutările în masă" ale palestinienilor au continuat, după ce armata israeliană le-a spus vineri locuitorilor din Gaza să plece în sudul enclavei.

Citește și
karim benzema
„Victime ale unor bombardamente nedrepte.” Ce mesaj a transmis Karim Benzema referitor la situaţia din Gaza
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sâmbătă după-amiază, aproape 600.000 de persoane strămutate erau găzduite în centrul şi sudul Gaza, în condiţii din ce în ce mai grele; de atunci, numărul a crescut semnificativ.

ONU: Gaza trece printr-o "catastrofă umană fără precedent", mii de oameni vor muri pur şi simplu

Martin Griffiths, şeful ONU pentru ajutor umanitar, a avertizat că "spectrul morţii planează asupra Gaza", în timp ce UNRWA, agenţia ONU care sprijină refugiaţii palestinieni, a declarat că atacurile Israelului asupra Gaza au dus la o "catastrofă umană fără precedent", relatează The Guardian.

"Fără apă, fără energie, fără alimente şi fără medicamente, mii de oameni vor muri. Pur şi simplu", a scris duminică pe platforma X Martin Griffiths, subsecretarul general al ONU pentru afaceri umanitare şi coordonator al ajutorului de urgenţă.

Tweetul lui Griffith vine la o zi după ce oficialul deja avertizase că situaţia umanitară din Gaza, "deja critică, devine rapid de nesuportat".

Pe fondul loviturilor aeriene israeliene care au ucis deja peste 2.500 de palestinieni şi au rănit alţi 9.000, cei care supravieţuiesc se confruntă cu evacuări forţate şi cu lipsa apei în condiţiile "asediului complet" al Israelului asupra oraşului.

UNRWA, agenţia ONU care sprijină refugiaţii palestinieni, spune că atacurile Israelului în Gaza au dus la o "catastrofă umană fără precedent", în timp ce numărul victimelor din Gaza a crescut la 2.670 de morţi şi 9.600 de răniţi.

"În ultimele opt zile, în Fâşia Gaza nu a fost permisă nici măcar o picătură de apă, nici un bob de grâu, nici un litru de combustibil... Trag un semnal de alarmă: începând de astăzi, colegii mei de la UNRWA din Gaza nu mai sunt în măsură să ofere asistenţă umanitară şi se întâmplă chiar în timp ce vorbesc. De fapt, Gaza este strangulată şi se pare că războiul şi-a pierdut orice urmă de umanitate ... Dacă ne uităm la problema apei, ştim cu toţii că apa înseamnă viaţă, iar Gaza rămâne fără apă şi Gaza rămâne fără viaţă”, a declarat reporterilor Philippe Lazzarini, comisarul general al UNRWA.

"Astăzi, în ultimele două ore, am căutat apă potabilă. Nici măcar apă potabilă nu mai este disponibilă, este foarte dificil... Nu există electricitate, nu există nici pompare de apă normală. Spitalele abia dacă funcţionează ...Au bombardat toată ziua. Nu ştim ce se va întâmpla mâine sau unde vom merge", a scris şi coordonatorului medical adjunct al organizaţiei Medecins Sans Frontieres, Dr. Mohammed Abu Mughaiseeb, aflat în Gaza.

În urma discuţiilor dintre preşedintele SUA, Joe Biden, şi prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, ministrul israelian al energiei, Israel Katz, a declarat că aprovizionarea cu apă a fost reluată duminică în sudul Fâşiei Gaza. "Acest lucru va împinge populaţia civilă în sud", a subliniat Katz, la o săptămână după ce Israelul a întrerupt aprovizionarea cu apă în Gaza ca parte a unui "asediu complet".

Municipalitatea din Beni Suheila, în sudul Fâşiei Gaza, a confirmat că alimentarea cu apă a fost reluată în sat, a relatat Agenţia France-Presse.


 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Marcel Ciolacu, despre românii din Fâşia Gaza: Celula de criză comunică cu aproape fiecare dintre ei
Marcel Ciolacu, despre românii din Fâşia Gaza: Celula de criză comunică cu aproape fiecare dintre ei

Premierul Marcel Ciolacu a declarat duminică, despre românii din Fâşia Gaza, că celula de criză comunică cu aproape fiecare dintre ei.

„Victime ale unor bombardamente nedrepte.” Ce mesaj a transmis Karim Benzema referitor la situaţia din Gaza
„Victime ale unor bombardamente nedrepte.” Ce mesaj a transmis Karim Benzema referitor la situaţia din Gaza

Starul francez al echipei Al-Ittihad, Karim Benzema, a postat duminică un mesaj în social media referitor la situaţia din Gaza.

 

Preşedintele egiptean, Abdel-Fattah al-Sissi: Răspunsul Israelului în Gaza este o „pedeapsă colectivă''
Preşedintele egiptean, Abdel-Fattah al-Sissi: Răspunsul Israelului în Gaza este o „pedeapsă colectivă''

Preşedintele egiptean a declarat, la o întâlnire cu secretarul de stat american Antony Blinken duminică la Cairo, că răspunsul Israelului la atacul pe scară largă al Hamas a însemnat o „pedeapsă colectivă" a populaţiei din Fâşia Gaza.

 

Ambasadorul Israelului în România: „Asupra unor cadavre am găsit instrucțiuni de la Hamas despre cum să ucidă civilii”
Ambasadorul Israelului în România: „Asupra unor cadavre am găsit instrucțiuni de la Hamas despre cum să ucidă civilii”

În timp ce militarii israelieni planifică invazia în Fâșia Gaza, pe frontul de acasă sporesc presiunile făcute asupra guvernului de familiile ostaticilor.

Iranul, pregătit să ia atitudine dacă Israelul nu oprește „agresiunea”. „Avem mâna pe armă”
Iranul, pregătit să ia atitudine dacă Israelul nu oprește „agresiunea”. „Avem mâna pe armă”

În Fâșia Gaza continuă exodul din nord spre sudul enclavei, în așteptarea unei ”iminente” invazii israeliene. Știrile PRO TV transmit cele mai importante informații în format LIVE TEXT

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.