Selfie ucigaș. Două prietene au avut parte de un sfârșit cumplit după ce au căzut într-o cascadă, de la 30 m

Selfie ucigaș. Două prietene au avut parte de un sfârșit cumplit după ce au căzut într-o cascadă, de la 30 m
comunicadoralexbier.blogspot.com

Două prietene, de doar 19 ani, au avut parte de un sfârșit tragic, după ce au căzut de la o înălțime de 30 de metri, lângă o cascadă, unde au mers pentru a-și face selfie-uri.

Cele două fete au postat o fotografie pe rețelele sociale cu doar câteva momente înainte de tragedie, scrie mirror.co.uk.

Monique Medeiros și Bruna Vellasquez erau prietene bune și au mers să-și facă poze la o cascadă din Salto Caveiras, Mexic, într-o zonă în care localnicii merg de obicei pentru a admira căderea de apă de 30 de metri înălțime.

La un moment dat, una dintre tinere a alunecat, iar prietena ei a încercat să o ajute, însă amândouă au căzut în gol de la 30 de metri.

Monique Medeiros, 19, a fost transportată cu un elicopter la spital, în timp ce Bruna Vellasquez, care urma să împlinească 19 ani peste câteva zile, a fost pronunțată decedată de paramedicii sosiți la fața locului.

Citește și
Telefon
Un tânăr și-a găsit telefonul în junglă, după ce a crezut că i-a fost furat. Ce a găsit în galerie
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Din păcate, tânăra transportată la spital a murit ulterior.

Cele două prietene au fost înmormântate, luni, în localitatea lor natală Lages, din sudul statului brazilian Santa Catarina.

“Atât de frumoasă și atât de tânără. Dumnezeu să-i ajute familia“, a declarat o prietenă despre Bruna.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Situație fără precedent. Milioane de tone de motorină şi kerosen plutesc pe mările lumii
Situație fără precedent. Milioane de tone de motorină şi kerosen plutesc pe mările lumii

Situație fără precedent. Milioane de tone de motorină şi kerosen plutesc pe mările lumii

Un tânăr și-a găsit telefonul în junglă, după ce a crezut că i-a fost furat. Ce a găsit în galerie
Un tânăr și-a găsit telefonul în junglă, după ce a crezut că i-a fost furat. Ce a găsit în galerie

Un tânăr din Malaezia a rămas uimit când a găsit o serie de selfie-uri cu o maimuță pe telefonul său, după ce primata i-a furat dispozitivul din locuință.

Vor fi atât de multe uragane în 2020, încât meteorologii vor epuiza alfabetul. Cum sunt alese numele furtunilor
Vor fi atât de multe uragane în 2020, încât meteorologii vor epuiza alfabetul. Cum sunt alese numele furtunilor

În acest an, sezonul uraganelor din Oceanul Atlantic va fi atât de aglomerat încât meteorologii vor epuiza toate numele pe care le utilizează de obicei pentru desemnarea furtunilor.

Cultură de cannabis în pădure, la Galați. Doi tineri au fost reținuți
Cultură de cannabis în pădure, la Galați. Doi tineri au fost reținuți

O cultură de cannabis a fost descoperită de polițiștii antidrog într-o lizieră de pădure, de la marginea municipiului Galați.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.