Românii nu vor mai putea intra în UK cu buletinul. Documentul obligatoriu din octombrie 2021

Marea Britanie
Shutterstock

Guvernul Regatului Unit a anunţat joi că începând din octombrie anul viitor intrarea călătorilor din Uniunea Europeană pe teritoriul acestei ţări se va face doar pe baza paşaportului, informează dpa.

Noua cerinţă va fi valabilă şi pentru călătorii veniţi din Elveţia, Islanda, Norvegia şi Liechtenstein, ţări non-membre ale UE, indică documentul "The Border Operating Model", publicat în luna iulie şi actualizat joi de guvernul de la Londra, scrie Agerpers.

''Atunci când se va încheia perioada de tranziţie, vom avea controlul frontierelor noastre şi vom introduce noul nostru sistem de imigraţie pe bază de puncte, mai ferm şi mai corect. Abordarea noastră clară şi corectă va trata în mod egal oameni din orice parte a lumii. Retragerea graduală a folosirii cărţilor de identitate la frontieră, care sunt unele dintre documentele cel mai puţin sigure, este o etapă importantă în a ne face mai sigure frontierele'', a explicat ministrul britanic de interne Priti Patel, potrivit site-ului guvernului britanic www.gov.uk.

Regatul Unit a părăsit oficial Uniunea Europeană la 31 ianuarie, dar se află într-o perioadă de tranziţie în vigoare până finalul anului, timp în care va continua să aplice normele europene.

Ţara este decisă să părăsească piaţa internă şi uniunea vamală ale Uniunii Europene la 1 ianuarie 2021, dar încă nu a încheiat un nou acord comercial cu blocul comunitar. În absenţa unui asemenea acord, de la 1 ianuarie 2021 raporturile comerciale dintre UE şi Regatul Unit vor fi guvernate de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Citește și
Cum au sărbătorit britanicii Brexitul - 13
Brexit. Marea Britanie înaintează un ultimatum cu privire la încheierea unui acord comercial cu UE
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Peste 600.000 de români au aplicat pentru statut de rezident în Marea Britanie
Peste 600.000 de români au aplicat pentru statut de rezident în Marea Britanie

Peste 600.000 de români au aplicat pe platforma EU Settlement Scheme - EUSS pentru noul statut de rezident în Marea Britanie până la data de 30 iunie.

Brexit. Marea Britanie înaintează un ultimatum cu privire la încheierea unui acord comercial cu UE
Brexit. Marea Britanie înaintează un ultimatum cu privire la încheierea unui acord comercial cu UE

Regatul Unit trebuie să ştie până la 15 octombrie dacă va exista un acord comercial cu UE, întrucât companiile trebuie să se pregătească, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al premierului Boris Johnson, conform Reuters.

Marea Britanie: Vor fi vaccinați anti-Covid doar vârstnicii și cei din profesiile cu risc
Marea Britanie: Vor fi vaccinați anti-Covid doar vârstnicii și cei din profesiile cu risc

Programul de vaccinare împotriva COVID-19 în Marea Britanie se va adresa cu prioritate persoanelor mai în vârstă şi celor din profesiile cu risc, nu întregii populaţii, a indicat responsabila cu acest dosar de pe lângă guvernul de la Londra.

Recorduri de infectări cu coronavirus în Europa. Unde sunt anunțate noi restricții
Recorduri de infectări cu coronavirus în Europa. Unde sunt anunțate noi restricții

Marea Britanie și Franța au înregistrat noi recorduri de infectări cu coronavirus în 24 de ore, în timp ce Irlanda a raportat o ”escaladare semnificativă” a cazurilor.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.