Putin: „Contraofensiva Ucrainei nu are nicio șansă. Pierderile lor sunt foarte mari”. Reacția lui Zelenski

soigu, putin, gherasimov
Profimedia

Președintele rus Vladimir Putin a declarat, vineri, că forțele armate ucrainene nu au "nicio șansă" de a învinge Rusia, în timp ce încearcă o contraofensivă.

Preşedintele rus Vladimir Putin nu a dat vineri "nicio şansă" de succes contraofensivei lansate de armata ucraineană pentru a împinge înapoi trupele ruse din teritoriile ucrainene ocupate, invocând faptul că trupele ruse şi-au construit linii defensive solide şi cele ucrainene înregistrează deja mari pierderi în efective şi echipamente după primele operaţiuni, despre care în schimb preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat că au avut rezultate "în general pozitive", deşi a admis că "este dificil", relatează agenţiile AFP, EFE şi DPA.

Forţele ucrainene "şi-au folosit pretinsele rezerve strategice pentru a străpunge liniile defensive (ruse), pentru a şi le consolida pe ale lor şi a înainta. Niciunul dintre aceste obiective nu a fost atins", a descris Putin contraofensiva ucraineană lansată săptămâna trecută pe mai multe direcţii, în provincia Doneţk din estul Ucrainei, în provincia Zaporojie din sud-estul acestei ţări şi într-o zonă de la limita dintre aceste două provincii.

"Forţele armate ucrainene nu au nicio şansă acolo, nici în alte zone", crede liderul de la Kremlin, care a vorbit în timpul Forumului economic de la Sankt Petersburg. "Pierderile lor sunt foarte mari. Au un raport de 10 la 1 comparativ cu pierderile armatei ruse. Cât despre vehicule şi echipamente, vedem că pierd tot mai multe. Au pierdut 186 de tancuri şi 418 vehicule blindate", a susţinut preşedintele rus, adăugând că armata ucraineană a devenit complet dependentă de echipamentele militare occidentale.

Zelenski: „Contraofensiva este în general pozitivă, dar este dificil”

De partea sa, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, într-un interviu acordat postului american NBC News, că un succes al contraofensivei armatei sale ar echivala cu înfrângerea armatei ruse.

Citește și
vladimir putin
Măsuri de securitate ”fără precedent” pentru Putin, la Forumul economic de la Sankt Petersburg. Participă și două țări UE
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"Lucrurile nu arată rău. Aş spune că (contraofensiva) este în general pozitivă, dar este dificil. Trupele noastre care sunt acum în prima linie a frontului se confruntă cu o rezistenţă foarte dură", a rezumat el situaţia, când a fost întrebat despre progresele contraofensivei.

Conform datelor prezentate de responsabilii militari ucraineni, bilanţul contraofensivei până în prezent este recucerirea mai multor sate şi recuperarea a circa 100 de kilometri pătraţi de teritoriu. În schimb, armata ucraineană a pierdut numeroase arme grele occidentale, inclusiv tancuri germane Leopard-2 şi mai ales blindate americane Bradley, dar o mare parte din trupele ucrainene pregătite pentru contraofensivă nu au fost încă angajate în lupte, astfel că o concluzie asupra desfăşurării ei poate fi prematură, potrivit Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Putin recunoaște că anul 2022 a fost „dificil”. Liderul Rusiei, aproape că imploră Occidentul: „Se pot întoarce, dacă vor”
Putin recunoaște că anul 2022 a fost „dificil”. Liderul Rusiei, aproape că imploră Occidentul: „Se pot întoarce, dacă vor”

Putin a vorbit despre cât de dificil a fost 2022 pentru Rusia, anul în care a decis să lanseze invazia pe scară largă în Ucraina.

Măsuri de securitate ”fără precedent” pentru Putin, la Forumul economic de la Sankt Petersburg. Participă și două țări UE
Măsuri de securitate ”fără precedent” pentru Putin, la Forumul economic de la Sankt Petersburg. Participă și două țări UE

Kremlinul a anunţat măsuri de securitate "fără precedent" la Forumul economic internaţional de la Sankt Petersburg, la care preşedintele rus Vladimir Putin urmează să ia cuvântul vineri, în eventualitatea unor atacuri ucrainene.

Țara NATO unde se duce Putin, deși pe numele său este un mandat internațional de arestare
Țara NATO unde se duce Putin, deși pe numele său este un mandat internațional de arestare

Vladimir Putin va efectua o vizită în Turcia, deși pe numele său Curtea Penală Internațională (CPI) a emis un mandat de arestare. Liderul rus este prieten cu Recep Erdogan, proaspăt reales președinte, iar Turcia nu este semnatară a acordului CPI.

 

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.