Proteste ample în Veneția față de vasele de croazieră. ”Orașul se scufundă încet"

×
Codul embed a fost copiat

La Veneția, mii de oameni au protestat și au cerut ca uriașele vase de croazieră, care aduc mii de turiști, să fie ținute departe de centrul istoric al orașului lagună.

Localnicii sunt și mai hotărâți după accidentul de acum o săptămână, când un vapor uriaș, scăpat de sub control, a lovit debarcaderul și o ambarcațiune mai mică.

Protestatarii şi-au strigat nemulţumirile, fiind susţinuţi de primar, care cere, la fel ca oamenii, că vasele de croazieră să nu mai ajungă în apropierea centrului istoric.

Ora şase dimineaţa, puţin după răsăritul soarelui. Este poate singurul moment al zilei în care Piaţa San Marco poate fi admirată în toată splendoarea ei.

În scurt timp însă, lucrurile se schimbă. Centrul oraşului lagună este invadat de turişti - mulţi dintre ei coborând din uriaşe vase de croazieră.

Citește și
Epava
Barca pe care au murit sute de oameni. Descoperirea făcută în interiorul epavei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Prezența vapoarelor imense, care ridică valuri pe canale şi potopul de oaspeţi care se revarsă au agravat, în ultimii ani, problemele oraşului care trăieşte într-un echilibru precar cu marea.

În urmă cu doar câteva zile. Un vas de croazieră de 65.000 de tone, scăpat de sub control, a lovit cheiul şi o ambarcaţiune mult mai mică, acostată la mal. Este un miracol că în urma acestui episod doar câteva persoane au fost rănite uşor.

Departe de a fi surprinși de ce s-a întâmplat acum două week-end-uri, localnicii speră că accidentul va readuce în atenție gravele probleme ale orașului lagună, agravate de turismul în masă, dar care sunt mult mai profunde.

Localnic: "Aici este casa familiei mele."

Un student de 22 de ani - localnic şi militant pentru salvarea oraşului - a vorbit despre pericolul uriaş.

Localnic: "Vedeți linia verde care indică nivelul până la care crește apa. Veneția se scufundă încet."

Inundaţiile, cunoscute drept "aqua alta" , sunt tot mai frecvente şi mai grave. Apele macină încet-încet zidurile şi ameninţă inclusiv splendidele palate şi biserici ale Cetăţii Dogilor.

Pentru protejarea oraşului de inundaţii a fost conceput un ambiţios sistem de baraje plutitoare.

Localnic: ”Este o barieră împotriva inundațiilor. Exact. Se presupune că ar trebui să oprească nivelurile ridicate de apă care intră în laguna Veneției."

Doar că, pentru localnici, sistemul seamănă tot mai mult cu o farsă.  Ar fi trebuit să fie finalizat în 2011. Însă noul termen este 2022.

Proiectul a fost subminat de numeroase acuzaţii de corupţie şi de proastă administrare a fondurilor. Mai grav este că unii cred că până la urmă se va dovedi lipsit de eficiență.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Momentul în care un vas de croazieră lovește o altă navă și intră în docuri în Italia. VIDEO
Momentul în care un vas de croazieră lovește o altă navă și intră în docuri în Italia. VIDEO

Scene incredibile surprinse în Italia. Un vas de croazieră aparținând MSC Cruises a lovit o altă navă, plină cu pasageri, și a intrat în docuri în Veneția. 

Barca pe care au murit sute de oameni. Descoperirea făcută în interiorul epavei
Barca pe care au murit sute de oameni. Descoperirea făcută în interiorul epavei

Epava celui mai grav naufragiu din Marea Mediterană, în care peste 800 de migranţi şi-au pierdut viaţa în aprilie 2015, va fi expusă la Veneția.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.