Primele state din Orientul Mijlociu care închid ușa-n nas refugiaților palestinieni

gaza, palestina
AFP

Refugiații pelestinieni care fug din calea războiului dintre Hamas și Israel au fost informați că nu pot căuta adăpost în două țări vecine.

Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a avertizat marţi, în cursul unei vizite la Berlin, împotriva tentativelor de a împinge refugiaţi palestinieni în Egipt şi Iordania, declarând că situaţia umanitară trebuie tratată în interiorul Fâşiei Gaza şi al Cisiordaniei, transmit Reuters, AFP şi dpa, citate de Agerpres.

'Aceasta este o linie roşie, întrucât cred că acesta este planul unora dintre suspecţii obişnuiţi, de a încerca să creeze fapte împlinite pe teren', a declarat suveranul iordanian într-o conferinţă de presă după întrevederea cu cancelarul german Olaf Scholz, care urmează să se deplaseze în cursul zilei în Israel.

„Situaţia umanitară trebuie tratată în interiorul Gazei şi al Cisiordaniei”

'Nu refugiaţi în Iordania, nu refugiaţi în Egipt, este vorba despre o situaţie umanitară care trebuie tratată în interiorul Gazei şi al Cisiordaniei', a insistat el, adăugând că poate vorbi pe această temă şi în numele Egiptului.

Abdullah al II-lea a subliniat importanţa livrării de ajutor umanitar locuitorilor din Gaza. Civilii trebuie protejaţi în conflict, indiferent de religia sau naţionalitatea lor, a afirmat el.

Citește și
copii fasia gaza
UNICEF: O jumătate de milion de copii au primit ordin de evacuare și singura cale de ieșire este printr-o încetare a focului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Şeful statului iordanian a prevenit că toată regiunea Orientului Mijlociu 'este pe marginea prăpastiei' şi a lansat un apel la evitarea escaladării.

'Toate eforturile noastre sunt necesare pentru a nu se ajunge acolo', a subliniat regele Iordaniei, în a 11-a zi a războiului între Israel şi Hamas.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Israelul ar putea renunța la ofensiva terestră în Fâșia Gaza. Înalt ofițer israelian: „S-ar putea să fie ceva diferit
Israelul ar putea renunța la ofensiva terestră în Fâșia Gaza. Înalt ofițer israelian: „S-ar putea să fie ceva diferit"

Armata israeliană a anunțat, marți, că se pregăteşte pentru următoarea fază a campaniei sale împotriva grupării teroriste Hamas în Fâşia Gaza, informează Reuters, citată de News.ro.

UNICEF: O jumătate de milion de copii au primit ordin de evacuare și singura cale de ieșire este printr-o încetare a focului
UNICEF: O jumătate de milion de copii au primit ordin de evacuare și singura cale de ieșire este printr-o încetare a focului

O jumătate de milion de copii au primit ordin să plece din regiunea orașului Gaza, a declarat un purtător de cuvânt al UNICEF, dar singura modalitate de a-i scoate este „printr-o încetare a focului”, scrie Sky News.

Fără scăpare din Gaza: Au urmat ordinele de evacuare transmise de israelieni, iar un atac i-a ucis a doua zi. FOTO, VIDEO
Fără scăpare din Gaza: Au urmat ordinele de evacuare transmise de israelieni, iar un atac i-a ucis a doua zi. FOTO, VIDEO

Când palestinienii din nordul Fâșiei Gaza au primit avertizările trimise de armata israeliană prin apeluri telefonice, SMS și fluturași care îi sfătuiau să se îndrepte spre sud, au crezut că sunt trimiși într-o zonă sigură.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.