Prim-ministrul Scoţiei, Humza Yousaf, a demisionat. Motivul pentru care a renunțat și la conducerea SNP

Humza Yousaf
AFP

Prim-ministrul Scoţiei, Humza Yousaf, a demisionat luni după ce nu a reuşit să obţină suficient sprijin pentru a supravieţui unor voturi de neîncredere aşteptate săptămâna aceasta.

Demisia sa deschide calea Partidului Laburist, aflat în opoziţie în Marea Britanie, de a recâştiga teren în fostele sale regiuni scoţiene la alegerile naţionale care vor avea loc la sfârşitul acestui an, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Yousaf a demisionat din funcţia de şef al Partidului Naţionalist Scoţian (SNP) pro-independenţă, după o săptămână de haos provocat de ruperea acordului de coaliţie cu Verzii scoţieni. El a declarat că a dispus organizarea unui concurs pentru alegerea înlocuitorului său şi că va continua să ocupe funcţia de prim-ministru până când va fi ales un succesor.

Anunţându-şi demisia luni, în cadrul unei conferinţe de presă la Bute House (reşedinţa oficială a prim-ministrului scoaţian) din Edinburgh, el a declarat: "După ce mi-am petrecut sfârşitul de săptămână reflectând asupra a ceea ce este cel mai bine pentru partidul meu, pentru guvern şi pentru ţara pe care o conduc, am ajuns la concluzia că repararea relaţiei noastre dincolo de diviziunea politică se poate face doar cu altcineva la cârmă''.

Humza Yousaf, în vârstă de 39 de ani, a fost ales lider al SNP în martie 2023, în urma demisiei surprinzătoare a fostului prim-ministru Nicola Sturgeon, după nouă ani la putere.

Citește și
refugiați gaza
Prima țară europeană care anunță că e pregătită să primească refugiați din Gaza. "Vom trata bărbați, femei și copii răniți"
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Primul lider musulman al unui partid politic important din Regatul Unit, el a întruchipat continuitatea cu predecesoarea sa şi a continuat să conducă lupta pentru independenţa Scoţiei, în pofida popularităţii în declin a SNP.

Termen de 28 de zile pentru a găsi un nou premier

Plecarea sa vine la patru zile după ce a pus capăt coaliţiei guvernamentale dintre Partidul Naţionalist Scoţian şi Verzi, din cauza unor dezacorduri privind politica de mediu a naţiunii. Verzii se opuseseră, de asemenea, deciziei recente a guvernului de a suspenda prescrierea de blocante pentru pubertate tinerilor transsexuali.

Fără aliaţii săi Verzi, SNP, deşi dominant la Holyrood (Parlamentul scoţian), cu 63 de locuri din 129, s-a trezit în minoritate şi în căutarea unor noi parteneri, dar fără succes.

Opoziţia conservatoare şi cea laburistă au depus fiecare câte o moţiune de cenzură, una vizându-l personal pe Humza Yousaf, iar cealaltă împotriva guvernului său în ansamblu. Voturile erau aşteptate săptămâna aceasta, iar Verzii scoţieni au indicat că vor vota împotriva primului ministru, lăsându-i lui Humza Yousaf puţine speranţe de a-şi salva funcţia.

Parlamentul are acum la dispoziţie 28 de zile pentru a găsi un nou prim-ministru.

SNP îşi pierde sprijinul popular după 17 ani în care a condus guvernul scoţian. La începutul acestei luni, firma de sondaje YouGov a transmis că, pentru prima dată în ultimul deceniu, Partidul Laburist a depăşit SNP în intenţiile de vot pentru alegerile de la Westminster.

În cadrul sistemului politic britanic, guvernul scoţian este responsabil de multe domenii, cum ar fi educaţia, sănătatea, justiţia şi mediul, în timp ce guvernul britanic, cu sediul la Londra, îşi păstrează competenţele în materie de apărare şi politică externă, scrie AFP.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Regele Charles va deschide în premieră pentru public Castelul Balmoral | FOTO
Regele Charles va deschide în premieră pentru public Castelul Balmoral | FOTO

Regele Charles al III-lea va deschide Castelul Balmoral din Scoţia pentru public în perioada 1 iulie - 4 august, înainte de propriia sa vacanţă aici.

Prima țară europeană care anunță că e pregătită să primească refugiați din Gaza.
Prima țară europeană care anunță că e pregătită să primească refugiați din Gaza. "Vom trata bărbați, femei și copii răniți"

Premierul Scoției, Humza Yousaf, a anunțat, miercuri, într-un discurs susținut la conferința Partidului Național Scoțian (SNP), că țara sa este pregătită să primească refugiați palestinieni din Fâșia Gaza.

Socrii premierului scoţian Humza Yousaf, blocaţi în Fâşia Gaza de atacul Hamas împotriva Israelului
Socrii premierului scoţian Humza Yousaf, blocaţi în Fâşia Gaza de atacul Hamas împotriva Israelului

Premierul scoţian Humza Yousaf şi-a exprimat luni îngrijorarea faţă de socrii săi, care sunt blocaţi în prezent în Fâşia Gaza, unde îşi vizitau familia, şi de unde nu au posibilitatea să plece, relatează AFP.

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.