Posibilă catastrofă ecologică în Yemen. Peste un milion de barili de petrol s-ar putea vărsa în orice moment în mare | VIDEO

nava de petrol
Getty

Un super petrolier ancorat în largul coastelor Yemenului riscă să se scufunde sau să explodeze în orice moment, potrivit ONU. Nava a fost abandonată în timpul războiului civil din 2015.

Un super petrolier ancorat în largul coastelor Yemenului și care conține peste un milion de barili de petrol este „susceptibil să se scufunde sau să explodeze în orice moment”. Asta ar putea declanșa un dezastru ecologic și umanitar, a declarat un oficial al Națiunilor Unite pentru Sky News.

FSO Safer a fost aproape abandonat în 2015, când Yemenul a intrat în război civil, iar acum nava începe să se dezintegreze.

Nu vrem ca Marea Roșie să devină Marea Neagră, asta se va întâmpla. Este o navă veche, un super petrolier din 1976, din acea epocă, și, prin urmare, nu este doar veche, ci și neîntreținută și este posibil să se scufunde sau să explodeze în orice moment. Cei care cunosc nava, inclusiv căpitanul care o comanda, îmi spun că este o certitudine. Nu este o chestiune de 'dacă', este doar o chestiune de 'când', așa că este important să acționăm cât mai repede posibil, altfel va vărsa în cele din urmă un milion de barili de petrol în Marea Roșie. Chiar nu avem altă cale de ieșire decât să rezolvăm problema”, a declarat coordonatorul umanitar al ONU pentru Yemen, David Gressly.

Potrivit unei animații realizate de revista științifică Nature Sustainability, o scurgere de petrol ar ține între două și trei săptămâni, iar petrolul s-ar putea răspândi până în Arabia Saudită, în Eritreea și până în Djibouti.

Citește și
arme ucraina
Armele confiscate de SUA în Yemen ar putea ajunge în Ucraina. Sunt disponibile mii de puști și milioane de cartușe
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În câteva zile, ar închide porturile cheie ale Yemenului de la Marea Roșie, Hudayah și Salif, punând capăt brusc ajutorului alimentar de care depind aproape șase milioane de oameni.

De asemenea, majoritatea importurilor de combustibil ar fi oprite, ceea ce este important deoarece opt milioane de oameni din Yemen se bazează pe pompe sau camioane alimentate cu combustibil pentru a-și procura apă proaspătă.

Mai sus, pe coasta Yemenului, aproximativ două milioane de persoane depind de instalațiile de desalinizare a apei, dar și aceste instalații ar fi contaminate de deversarea de petrol și ar trebui să se închidă.

Catastrofă ecologică pentru Yemen

Efectele asupra mediului ar fi profunde, distrugând sau deteriorând recifele de corali sănătoase și pădurile de mangrove de coastă protejate.

Nature Sustainability prezice că, în trei săptămâni, o scurgere de petrol neîntreruptă ar putea ucide aproape toate stocurile de pește din Marea Roșie a Yemenului, distrugând viețile a milioane de oameni care trăiesc în comunitățile de coastă și care se bazează pe ocean pentru hrană și mijloace de trai.

Din păcate, petrolierul se află în apropierea unui recif de corali foarte, foarte sănătos și a unui habitat curat, care are o mulțime de specii de organisme marine. Biodiversitatea este ridicată în acea zonă, așa că, dacă deversarea de petrol ajunge în coloana de apă, atât de multe habitate marine sensibile vor fi afectate, deteriorate grav din această cauză”, a declarat dr. Hisham Nagi, profesor de știința mediului la Universitatea Sana'a din Yemen.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ali Anter,
Ali Anter, "cel mai bătrân bărbat din lume", a murit la vârsta de 140 de ani. O operație primitivă i-a fost fatală

Ali Anter, despre care se credea că este cel mai bătrân bărbat din Yemen și din lume, a murit la vârsta de 140 de ani.

Armele confiscate de SUA în Yemen ar putea ajunge în Ucraina. Sunt disponibile mii de puști și milioane de cartușe
Armele confiscate de SUA în Yemen ar putea ajunge în Ucraina. Sunt disponibile mii de puști și milioane de cartușe

Armele confiscate de armata americană în Yemen ar putea ajunge în Ucraina. Sunt mii de puști de asalt, milioane de cartușe și alte mii de focoase.

Armata americană a confiscat un convoi de arme plecat din Iran pentru Yemen
Armata americană a confiscat un convoi de arme plecat din Iran pentru Yemen

Marina SUA a anunţat, sâmbătă, confiscarea a unui milion de cartuşe, precum şi a lansatoare de rachete introduse ilegal, conform acesteia, pe navă din Iran către Yemen.

Povestea recuperatorului de cadavre din Yemen. „Misiunea mea este să mor în fiecare zi”
Povestea recuperatorului de cadavre din Yemen. „Misiunea mea este să mor în fiecare zi”

Prima dată când Hadi Jumaan a adunat cadavre de pe un câmp de luptă din Yemen, a fost la cererea unui prieten care i-a cerut să aducă acasă rămășițele a doi bărbați care fuseseră uciși în luptă.

Cinci militari din Yemen, printre care un general, au fost ucişi într-un atentat
Cinci militari din Yemen, printre care un general, au fost ucişi într-un atentat

Un responsabil cu securitatea din forţele guvernamentale yemenite a anunţat miercuri moartea a cinci militari într-un atentat cu automobil capcană în apropiere de Aden, în sudul Yemenului, transmite AFP, citată de Agerpres.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.