Pandemia de Covid-19 continuă să facă ravagii. Ce se întâmplă în SUA și Rusia e fără precedent

×
Codul embed a fost copiat

Pe frontul pandemiei, Israelul a început vaccinarea persoanelor de peste 60 de ani cu a doua doză booster, în timp ce americanii se confruntă cu sute de mii de cazuri noi în fiecare zi, din cauza tulpinei Omicron.

Rusia, pe de altă parte, înregistrează mai puține cazuri, dar au început să apară și aici tot mai multe restricții pentru cei nevaccinați.

Israelul a devenit prima țară din lume care oferă a doua doză Booster pentru persoanele de peste 60 de ani și pentru cadrele medicale. Decizia a fost anunțată aseară de premierul Naftali Bennett. Cu câteva ore înainte, șeful executivului avertiza că Israelul ar putea ajunge din nou la zeci de mii de cazuri pe zi, dacă varianta Omicron continuă să se răspândească.

Naftali Bennett, premierul Israelului: "Acesta e un moment important, avem acum un nou nivel de protecție".

În Statele Unite, numărul cazurilor de COVID crește vertiginos. Săptămâna trecută, recordul infecțiilor zilnice a fost spart de patru ori, iar media la 7 zile a ajuns la aproape 300.000 de cazuri, potrivit Universității Johns Hopkins.

Citește și
Putin face referiri directe la România. ”Pur și simplu ne-au păcălit cu nerușinare!”
Rusia a testat noi rachete hipersonice Zircon. Putin: ”Un mare eveniment din viaţa ţării”
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Dr. Anthony Fauci, virusolog: "Rapiditatea cu care crește numărul de cazuri e fără precedent, cu mult peste orice am văzut până acum".

Numărul uriaș de cazuri pozitive e, de altfel, de vină și pentru miile de zboruri anulate de companiile aviatice americane, în weekendul acesta. Zeci de mii de oameni au început Noul An blocați pe aeroporturi.

Cameron Hamilton, cetățeanean blocat în aeroport: "Echipajele nu au mai venit".

Printre cei confirmați cu COVID e și secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, acum izolat la domiciliu, cu o formă ușoară a bolii.

Și marile orașe au probleme. În San Diego, de exemplu, departamentul de pompieri are zeci de angajați bolnavi sau în izolare.

Jesse Conner, I.A.F.F. Local 145: "Nu avem suficienți pompieri disponibili, nici măcar să ocupăm posturile echipajelor de urgență".

Pentru a rezolva măcar parțial problema deficitului de personal, Centrul american pentru Combaterea Bolilor a decis să reducă perioada de izolare pentru persoanele asimptomatice de la 10 la 5 zile.

Asa Hutchinson, guvernatorul statului Arkansas: "Cred că a fost un pas important când CDC a revizuit recomandările. E o recunoaștere a faptului că trebuie să găsim soluții în fața virusului, trebuie să-i lăsăm pe oameni să muncească. Avem lipsuri în aprovizionare, lipsuri de personal".

În Rusia, autoritățile iau noi măsuri pentru a-i convinge pe oameni să se vaccineze. În Sankt Petersburg, al doilea oraș ca mărime, localnicii vor putea intra în restaurante și magazine doar dacă prezintă dovada că s-au vaccinat, au trecut prin boală sau au teste negative. La sfârșitul anului a fost restricționat și accesul în hoteluri, dar nu este nevoie de certificat la intrarea în farmacii și magazinele alimentare.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cum se poate încheia pandemia în 2022. Explicația unui virusolog
Cum se poate încheia pandemia în 2022. Explicația unui virusolog

Virusologul Anatoly Altstein, cercetător șef al Institutului Gamaleya din Moscova, care a dezvoltat vaccinurile rusești împotriva Covid-19, susține că pandemia se va încheia anul acesta.

Rusia a testat noi rachete hipersonice Zircon. Putin: ”Un mare eveniment din viaţa ţării”
Rusia a testat noi rachete hipersonice Zircon. Putin: ”Un mare eveniment din viaţa ţării”

Rusia a testat aproximativ 10 noi rachete de croazieră hipersonice Zircon de pe o fregată şi încă două de pe un submarin, a anunţat vineri agenţia de ştiri Interfax, citând informaţii de la flota de nord.

Rusia și Belarusul vor efectua exerciții militare comune la începutul anului. Unde vor avea loc manevrele militare
Rusia și Belarusul vor efectua exerciții militare comune la începutul anului. Unde vor avea loc manevrele militare

Rusia şi Belarusul intenţionează să efectueze exerciţii militare comune în februarie sau martie 2022, a anunţat preşedintele rus Vladimir Putin, la o întâlnire cu omologul său belarus, Aleksandr Lukaşenko, transmisă în direct de televiziunea de stat.

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.