OMS: Sfârșitul pandemiei Covid 19 este aproape

covid test
Getty

Lumea nu a fost niciodată într-o poziție mai bună pentru a pune capăt pandemiei Covid-19, a transmis, miercuri, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

"Nu am ajuns încă acolo. Dar sfârșitul se vede", a declarat Tedros, transmite Reuters.

Numărul de decese din cauza Covid-19 săptămâna trecută a fost cel mai scăzut din martie 2020, a raportat agenția ONU. În timp ce OMS se așteaptă la continuarea viitoarelor valuri de infecții cu Covid-19, diferența este că vom avea la îndemână mai multe instrumente la îndemână pentru a face față, cum ar fi vaccinurile și antiviralele, pentru a preveni infecțiile grave, a declarat Maria Kerkhove, responsabil tehnic pentru Covid-19.

Și cazurile de variola maimuței au fost, de asemenea, pe o tendință descendentă, dar Tedros a îndemnat țările să nu lase garda jos.

„Ca și în cazul Covid-19, acesta nu este momentul să ne relaxăm sau să lăsăm garda jos”, a spus el.

Citește și
Prima aplicație din România care te avertizează dacă ai intrat în contact cu o persoană cu Covid-19
Cercetătorii vor să lanseze aplicația care poate detecta Covid în mai puțin de un minut doar ascultându-ți vocea
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Agenţia Europeană pentru Medicamente a autorizat vaccinul Pfizer împotriva subvariantelor Omicron
Agenţia Europeană pentru Medicamente a autorizat vaccinul Pfizer împotriva subvariantelor Omicron

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a aprobat luni un vaccin produs de Pfizer/BioNTech Covid care vizează subvariantele Omicron BA.4 şi BA.5.

 

Cercetătorii vor să lanseze aplicația care poate detecta Covid în mai puțin de un minut doar ascultându-ți vocea
Cercetătorii vor să lanseze aplicația care poate detecta Covid în mai puțin de un minut doar ascultându-ți vocea

O nouă aplicație poate detecta Covid în mai puțin de un minut doar ascultându-ți vocea - și pretinde a fi mai precisă decât testele rapide, scrie Mirror.co.uk.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.