O femeie riscă 21 de ani de închisoare și o amendă uriașă după haosul creat într-un avion. De ce și-a dat pantalonii jos

pasagera

O femeie din Philadelphia a fost pusă sub acuzare după ce a agresat fizic o stewardesă și a amenințat că omoară pasageri de la bordul unui avion Frontier Airlines.

Totul s-a întâmplat pe 20 noiembrie 2023, pe cursa din Orlando, Florida, către Philadelphia. Pilotul se pregătea să aterizeze atunci când femeia de 60 de ani, pe nume Dulce Huertas, s-a ridicat și a susținut că are nevoie la toaletă. Se pare că înainte băuse două cocktailuri cu alcool, iar când însoțitoarea de zbor i-a spus să stea pe scaun, pasagera s-a enervat și a început să o înjure.

Personalul de la securitate a fost chemat după ce Huertas a început să înjure și alți pasageri din jurul ei.

„Când avionul a ajuns la poartă, înainte ca ușile să fie deschise pentru ca pasagerii să iasă, femeia a început din nou să fie agresivă și i-a împins pe oameni din calea ei, îndreptându-se către ieșire”, se arată în plângerea depusă împotriva ei.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mai mult, la un moment dat aceasta și-a dat pantalonii jos, intenționând să urineze pe culoar, însă ulterior și-a pus la loc hainele pe ea. Până să fie arestată, Huertas a continuat să țipe, să înjure și să amenințe cu moartea mai mulți pasageri.

Acum femeia a fost inculpată și riscă până la 21 de ani de închisoare și o amendă penală de 355.000 de dolari.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.