O carte bestseller din Franța pretinde că poate să dovedească existenţa lui Dumnezeu prin intermediul ştiinţei

Misterul din spatele stelelor cu cele mai puternice câmpuri magnetice din Univers
iStock

O carte ai cărei autori afirmă că pot "să dovedească" existenţa lui Dumnezeu prin intermediul cunoştinţelor moderne despre Univers se bucură de mare succes şi a devenit bestseller în Franţa, informează AFP, scrie Agerpres. 

Volumul "Dieu, la science, les preuves", scris de inginerul Michel-Yves Bollore şi absolventul de Politehnică Olivier Bonnassies, a depăşit luni pragul de 100.000 de exemplare vândute, la trei luni după publicarea sa.

Michel-Yves Bollore, catolic şi frate al lui Vincent Bollore, unul dintre cei mai renumiţi industriaşi francezi, a lucrat trei ani pentru a scrie "cartea care nu exista", a dezvăluit el pentru AFP.

Lucrarea pretinde - "într-un singur volum, accesibil pentru toţi" - că poate să descrie maniera în care descoperirile astronomice din secolul al XX-lea au readus în atenţie chestiunea Creaţiei.
Timp de aproape patru secole, prin intermediul lui Galileo, Newton, Darwin, "ştiinţele au arătat că un creator nu era necesar pentru a explica Universul". "Şi au făcut-o atât de bine, încât la începutul secolului al XX-lea, materialismul triumfa".

Apoi, "ca un mare pendul", mişcarea a repornit în sens invers, odată cu descoperirile despre Big Bang, expansiunea Universului, moartea sa termică... concepte care, potrivit lui Michel-Yves Bollore, au infirmat teza unui Univers imuabil, întrucât acesta ar avea "un început şi un sfârşit".

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cei doi autori au formulat concluzii metafizice, avansând teoria potrivit căreia Creaţia nu poate fi explicată decât prin existenţa unui "mare ceasornicar", aflat la originea existenţei Universului şi a apariţiei vieţii pe Pământ.
În mediul ştiinţific, chiar şi în cel al cercetătorilor care cred în Dumnezeu, demersul celor doi scriitori nu a convins deloc, ba chiar a deranjat.

"Noţiunea de 'dovezi' stârneşte polemici", a subliniat Thierry Magnin, fizician şi preot. "Deşi ai dreptul să crezi că există un mare ceasornicar, nu ai dreptul să spui că această idee este 'o dovadă'. Să articulezi ştiinţa cu religia nu înseamnă să confunzi lucrurile", a adăugat el.

"Să dovedeşti ştiinţific existenţa lui Dumnezeu înseamnă să dai dovadă de o anumită naivitate", a declarat Etienne Klein, specialist în filosofia ştiinţelor, într-un interviu acordat pentru săptămânalul L'Express.

Potrivit teologului şi fizicianului Francois Euve, cartea are un succes atât de mare deoarece răspunde unei "căutări de referinţă, într-o perioadă de incertitudine despre viitorul lumii". Însă după părerea lui, ştiinţa "nu are vocaţia de a răspunde acestei căutări".

Există însă ceva şi mai problematic: a doua parte a cărţii conţine dovezi "din afara ştiinţei", care se sprijină pe Biblie, pe "destinul extraordinar" al poporului evreu şi miracolul Fatimei pentru a invalida inexistenţa lui Dumnezeu. Potrivit jurnaliştilor de la L'Express, fizicianul american Robert Wilson, laureat al premiului Nobel, nu ar fi semnat prefaţa cărţii dacă ar fi citit această parte a volumului.

"Nu deţin niciun text care să ateste regretele sale", a răspuns Michel-Yves Bollore.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.