O bază militară din Niger a fost atacată. Cel puțin 25 de soldați morți

atac
iStock

Atacatori suspectaţi de apartenenţă la o grupare jihadistă au ucis joi 25 de soldaţi şi au rănit alţi şase într-un atac comis împotriva unui post al armatei Nigerului în vestul ţării.

Atacul a avut loc în apropiere de frontiera cu Mali, a informat guvernul într-un comunicat citat de Reuters.

Circa 63 de atacatori au fost de asemenea ucişi în cursul confruntării, survenite la Chinagodrar, situat la 200 km nord de Niamey, precizează autorităţile, transmite Agerpres.

Atacatorii au "venit la bordul mai multor maşini şi motociclete", potrivit textului, care asigură că "ripostă cu sprijinul aerian combinat al aviaţiei nigeriene şi al partenerilor noştri a permis efectuarea unor lovituri şi alungarea inamicului în derută în afara frontierelor noastre", transmite AFP, citând un text difuzat de purtătorul de cuvânt al al Ministerului Apărării nigerian, colonelul Souleymane Gazobi.

"Operaţiunile de curăţare continuă", conchide comunicatul.

Citește și
mark esper
Statele Unite consideră că au „restabilit un anumit nivel de descurajare” cu Iranul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Acest atac, care nu a fost revendicat încă, se înscrie în contextul violenţelor crescânde din partea grupărilor legate de Al Qaida şi Statul Islamic, care încearcă să constrângă armata nigeriană să se retragă din zone de la frontiera cu Mali.

Luna trecută, atacul împotriva altei baze militare, situată la 150 km vest de Chinagodrar, s-a soldat cu 71 de morţi printre militarii nigerieni.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Donald Trump sugerează că Soleimani încerca să arunce în aer ambasada SUA
Donald Trump sugerează că Soleimani încerca să arunce în aer ambasada SUA

Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că generalul iranian Qassem Soleimani, ucis în 3 ianuarie într-un atac american la Bagdad, căuta ''să arunce în aer ambasada'' SUA, transmite Reuters.

Statele Unite consideră că au „restabilit un anumit nivel de descurajare” cu Iranul
Statele Unite consideră că au „restabilit un anumit nivel de descurajare” cu Iranul

Statele Unite consideră că au „restabilit un anumit nivel de descurajare” faţă de Iran cu răsunătoarea eliminare a generalului iranian Qassem Soleimani, a afirmat miercuri şeful Pentagonului, Mark Esper, citat de AFP.

ANALIZĂ. Ce spun experții despre izbucnirea unui război global și un posibil atac asupra României

Din Europa până în Asia, din Golful Persic până în Rusia, toți conducătorii lumii cer Iranului și Statelor Unite să oprească atacurile, înainte să fie prea târziu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.