O adolescentă a murit încercând să imite comportamentul personajului interpretat de Zendaya în serialul "Euphoria"

Zendaya Euphoria
Profimedia

O adolescentă de 16 ani care voia să imite comportamentul personajelor din serialul american "Euphoria" a murit în Franţa după ce a ingerat o cantitate mare de medicamente, a declarat marţi pentru AFP o sursă apropiată anchetei deschise în acest caz.

Tragedia s-a produs în casa verişoarei sale de 14 ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Tonneins, un orăşel din sud-vestul Franţei. Cele două adolescente au fost găsite a doua zi dimineaţă inconştiente în dormitorul lor, potrivit aceleiaşi surse.

Cea mai în vârstă dintre cele două nu a mai putut fi resuscitată de către serviciile de urgenţă. Verişoara ei, care a fost spitalizată, este în prezent în afara oricărui pericol.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, cele două adolescente au vrut să imite comportamentul personajelor din serialul "Euphoria".

Această producţie HBO extrem de populară, având în centrul său o tânără dependentă de droguri în curs de recuperare, interpretată de Zendaya, urmăreşte mai mulţi elevi de liceu în procesul lor de maturizare.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe 9 ianuarie, cu câteva ore înainte de lansarea în SUA a sezonului 2 din "Euphoria", Zendaya şi-a avertizat fanii că serialul este destinat unui public matur.

"Ştiu că am mai spus-o şi înainte, dar vreau să repet tuturor că 'Euphoria' este destinat unui public matur. Acest sezon, poate chiar mai mult decât precedentul, este deosebit de emoţionant şi abordează subiecte care pot fi dificil de privit", a scris actriţa în vârstă de 25 de ani pe contul său de Instagram, urmărit de 125 de milioane de fani.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.