NATO își face planurile pentru a ne apăra de Rusia. Reuniune a statelor membre, la Bruxelles

nato
Shutterstock

NATO decide marți la Bruxelles pașii pe care trebuie să-i facă pentru a se apăra de Rusia, în paralel cu trimiterea de noi cantități de armament în Ucraina.

Miniştrii apărării din statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice (NATO) se reunesc, timp de două zile (14-15 februarie 2023), la Bruxelles, pentru a trata subiectele fierbinţi pe agenda curentă a organizaţiei, printre care capacitatea de consolidare a apărării şi descurajării Alianţei şi sprijinirea Ucrainei, conform Reuters şi www.nato.int.

Secretarul general al organizaţiei Jens Stoltenberg a punctat, la 13 februarie 2023, în conferinţa de presă susţinută la Bruxelles, necesitatea continuării ''cursei logistice'' subliniind că ''viteza va salva vieţi'', mai ales în ce priveşte sprijinirea cu echipament militar a forţelor armate ucrainene, potrivit www.nato.int.

Oficialul Alianţei a făcut apel public către statele membre, înaintea reuniunii, pentru urgentarea trimiterii de echipament militar astfel încât să fie transmise capabilităţi cheie de luptă înainte ca Rusia să preia iniţiativa pe câmpul de luptă. Un subiect spinos pe agenda miniştrilor apărării din statele Alianţei îl reprezintă evaluarea posibilităţii trimiterii de avioane de luptă Ucrainei, scrie agenţia Reuters.

NATO discută despre trimiterea de avioane Ucrainei

Potrivit secretarului general al NATO, ''se discută în prezent asupra chestiunii trimiterii de avioane Ucrainei şi această temă urmează să fie abordată în reuniunea de la Bruxelles'', menţionând, totodată, că acest demers de furnizare a avioanelor de luptă către Kiev nu face NATO parte din conflict, conform Reuters.

Citește și
razboi
Ucrainenii ucid peste 820 de soldați ruși pe zi. Imagini șocante cu temuta ”Armată Roșie” care intră direct pe câmpuri minate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Miniştrii apărării urmează să aprobe noi măsuri ambiţioase în ce priveşte planificarea apărării în NATO şi să răspundă modalităţilor de dezvoltare a capacităţii industriale de apărare şi de refacere a stocurilor.

Se va discuta şi despre adoptarea paşilor necesari pentru protejarea infrastructurii critice subacvatice şi despre modalităţile de gestionare şi creştere a cheltuielilor destinate apărării în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, conform www.nato.int.

În prima zi a discuţiilor de la Bruxelles, are loc întâlnirea Grupului de Contact pentru apărarea Ucrainei, în deschidere susţinând un discurs secretarul american al apărării Lloyd Austin, pentru ca ulterior să se desfăşoare reuniunea ministerială propriu-zisă la nivelul Consiliului Nord-Atlantic (NAC), la care participă în calitate de invitat şi ministrul ucrainean al apărării Oleksii Reznikov.

Ultima întâlnire a miniștrilor apărării, în octombrie 2022

În cea de-a doua zi a reuniunii, NAC se reuneşte şi cu participarea miniştrilor de resort din statele invitate să adere la Alianţă, Finlanda şi Suedia. La finalul reuniunii, secretarul general al organizaţiei susţine conferinţa de presă pentru prezentarea, către public, a concluziilor întâlnirii.

Reuniunea ministerială a apărării statelor membre NATO dezbate problemele stringente aflate pe agenda Alianţei şi adoptă măsurile necesare în chestiunile care vizează elementele logistice şi politicile de planificare privind securitatea şi apărarea statelor membre. La reuniunea, desfăşurată pe parcursul a două zile, participă miniştrii apărării din statele membre, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice şi reprezentanţi militari cu rol de comandă şi decizie din cadrul NATO, printre care şeful Comitetului Militar al Alianţei. Chestiunile tehnice adoptate sunt transpuse apoi pentru implementare de către statele membre.

La 18-29 ianuarie 2023 s-a desfăşurat reuniunea Comitetului Militar al NATO la care au participat şefii de stat major din statele membre ale Alianţei. Precedenta reuniune a miniştrilor apărării din statele NATO s-a desfăşurat la 12-13 octombrie 2022, la Bruxelles.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum au ajuns rușii să fie respinși în Ucraina cu propriile lor tancuri. ”Putin schimbă generalii cum îmi schimb eu șosetele”
Cum au ajuns rușii să fie respinși în Ucraina cu propriile lor tancuri. ”Putin schimbă generalii cum îmi schimb eu șosetele”

Miniștrii Apărării din țările aliate discută, marți, la Bruxelles despre ajutorul dat Ucrainei, inclusiv despre livrarea de avioane de luptă.

Ucrainenii ucid peste 820 de soldați ruși pe zi. Imagini șocante cu temuta ”Armată Roșie” care intră direct pe câmpuri minate
Ucrainenii ucid peste 820 de soldați ruși pe zi. Imagini șocante cu temuta ”Armată Roșie” care intră direct pe câmpuri minate

NATO va prelungi mandatul secretarului general Jens Stoltenberg până în aprilie 2024, scrie presa germană, citând surse diplomatice.

Decizie bizară a PSD: Vasile Dîncu, propus preşedinte al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO
Decizie bizară a PSD: Vasile Dîncu, propus preşedinte al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO

Grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat din Camera Deputaţilor şi Senat l-au propus, vineri, pe senatorul PSD Vasile Dîncu să ocupe funcţia de preşedinte al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO, scrie Agerpres.

Mark Rutte avertizează: Occidentul trebuie să se asigure că nu riscă o confruntare directă între Rusia și NATO
Mark Rutte avertizează: Occidentul trebuie să se asigure că nu riscă o confruntare directă între Rusia și NATO

Președintele ucrainean a luat parte, joi, la un summit al Uniunii Europene, la Bruxelles.

Exercițiu militar NATO al militarilor români și francezi, la Midia. Au fost lansate, simultan, rachete din poziții diferite
Exercițiu militar NATO al militarilor români și francezi, la Midia. Au fost lansate, simultan, rachete din poziții diferite

Pentru prima dată, militarii români și cei francezi au lansat, simultan, rachete din sisteme diferite, către același inamic imaginar.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.