Nancy Pelosi va fi escortată de avioane și nave de război, dacă va vizita Taiwanul. China a amenințat cu represalii armate

Nancy Pelosi va fi escortată de avioane și nave de război, dacă va vizita Taiwanul. China a amenințat cu represalii armate
StirilePROTV

Dacă Nancy Pelosi va decide să viziteze Taiwanul, armata americană o va escorta cu tehnică grea de luptă. Avioane și nave de război se vor afla în proximitatea insulei, pentru că oficialii chinezi au amenințat cu acțiuni militare.

Pentagonul este pregătit să trimită avioane de luptă și nave de război pentru a o proteja pe Nancy Pelosi, președinta Camerei, dacă va vizita Taiwanul, transmite Associated Press, agenție preluată de Business Insider.

Călătoria președintei Nancy Pelosi ar putea să aibă loc în luna august, situație în care Departamentul Apărării SUA a elaborat planuri complexe de protecție, care implică desfășurarea de avioane de luptă, nave și mijloace de supraveghere pentru a o apăra atât în timpul zborurilor, cât și la sol.


Colonelul Tan Kefei, un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării al Chinei, a declarat marți că vizita lui Pelosi „ar dăuna grav suveranității și integrității teritoriale a Chinei și va afecta grav fundamentul politic al relațiilor dintre China și SUA”, în condițiile în care China consideră că Taiwanul îi aparține și amenință cu represalii militare dacă un oficial american va pune piciorul acolo.

„Dacă SUA insistă în aceste acțiuni, armata chineză nu va sta niciodată cu mâinile în sân și va reacționa puternic pentru a contracara orice interferență a unei forțe externe” a spus colonelul.

Citește și
Nancy Pelosi și Volodimir Zelenski
Nancy Pelosi, întâlnire cu Volodimir Zelenski la Kiev. „Vom fi aici pentru voi până când lupta se va încheia”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pelosi era așteptată din martie în Taiwan, dar a nu a mai putut călători, testată pozitiv COVID.

Nancy Pelosi nu a confirmat, dar nici nu a infirmat informațiile: „Nu discut niciodată despre planurile mele de călătorie. Este o chestiune de securitate".

SUA și-au arătat public sprijinul pentru Taiwan după ce Rusia a invadat Ucraina, în 24 februarie. Liderii taiwanezi și-au exprimat temerile că China ar face același lucru în Taiwan, în condițiile în care China și-a intensificat prezența și acțiunile militare în zonă, iar avioanele chinezești au efectuat zboruri de antrenament în apropierea graniței cu Taiwanul, exact ca trupele rusești înainte să invadeze Ucraina. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
China, avertisment dur la adresa SUA, în legătura cu vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan: Armata chineză va acţiona ferm
China, avertisment dur la adresa SUA, în legătura cu vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan: Armata chineză va acţiona ferm

Armata chineză nu va rămâne pasivă dacă preşedinta Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi, va face o vizită în Taiwan aşa cum a stabilit, a avertizat un purtător de cuvânt al ministerului apărării de la Beijing.

Nancy Pelosi, întâlnire cu Volodimir Zelenski la Kiev. „Vom fi aici pentru voi până când lupta se va încheia”
Nancy Pelosi, întâlnire cu Volodimir Zelenski la Kiev. „Vom fi aici pentru voi până când lupta se va încheia”

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, l-a vizitat pe preşedintele Volodimir Zelenski la Kiev, transmite The Guardian.

Pelosi: Congresul SUA va „explora” interzicerea importului de petrol rusesc
Pelosi: Congresul SUA va „explora” interzicerea importului de petrol rusesc

Președintele Camerei Reprezentanților a SUA, Nancy Pelosi, a declarat că instituția „explorează” legislația care să interzică importul de petrol rusesc.

Noi imagini dramatice de la asaltul de la Capitoliu. Susținătorii lui Trump, acuzați că au vrut să o omoare pe Nancy Pelosi
Noi imagini dramatice de la asaltul de la Capitoliu. Susținătorii lui Trump, acuzați că au vrut să o omoare pe Nancy Pelosi

La Washington, procesul care îl vizează pe fostul președinte american Donald Trump este în plină desfășurare, iar acuzarea a adus ca probe noi imagini dramatice de la asaltul de la Capitoliu.

FBI: Mandat de arestare pentru o femeie care ar fi furat laptopul lui Nancy Pelosi din Capitoliu, pentru a-l vinde Rusiei
FBI: Mandat de arestare pentru o femeie care ar fi furat laptopul lui Nancy Pelosi din Capitoliu, pentru a-l vinde Rusiei

FBI a obținut un mandat de arestare pentru o femeie din Pennsylvania, care este acuzată că a furat un laptop din biroul președintei Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.