Momentul în care zeci de artificii explodează accidental. VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Un spectacol cu artificii organizat pentru 4 iulie în statul american Maryland a fost anulat, duminică, după ce acestea au explodat accidental.

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului produs în Ocean City.

Pompierii au anunțat că toate spectacolele cu artificii din oraș au fost anulate, ca o măsură de precauție, conform BBC. Inițial, martorii au crezut că este vorba despre explozia unei mașini.

Un purtător de cuvânt al Starfire Corporation, compania care se ocupa de focul de artificii, a declarat pentru CNN că investighează cauza exploziei de duminică.

"Starfire Corporation regretă ceea ce s-a întâmplat și suntem recunoscători Departamentului de Pompieri Ocean City și tuturor celorlalte agenții care au ajutat astăzi", a declarat purtătorul de cuvânt al companiei.  

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Premierul și președintele României au participat la recepția de Ziua Americii. Printre invitați au fost și medici
Premierul și președintele României au participat la recepția de Ziua Americii. Printre invitați au fost și medici

Prezent la recepția de Ziua Americii, premierul Florin Cîțu a povestit despre tinerețea sa petrecută în Statele Unite.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.