Momentul în care un bărbat este aruncat de pe banda de alergare de o mașină în viteză

×
Codul embed a fost copiat

Sportul la sala de gimnastică poate fi periculos în California. O maşină condusă de o femeie a intrat prin peretele de sticlă şi a lovit banda de alergare pe care tocmai exersa un client.

Omul spune că şi-a văzut moartea cu ochii, însă, aproape miraculos, a scăpat fără răni serioase.

„A fost înfricoșător. Parcă mi-a trecut toată viața prin fața ochilor.”

Samuel Kiwasz abia venise la sală, urmând exerciţiile fizice cu care îşi începe ziua.

Samuel: „Era cu puţin înainte de 6 dimineaţa..."

Citește și
Familie din Brazilia, impuscata cu 80 de gloanțe de militari
Momentul în care o familie e împușcată de militari cu 80 de gloanțe, din greșeală
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La câteva secunde după ce s-a urcat pe banda de alergare, „mașina a trecut prin geam, era un perete de sticlă."

Geamul s-a făcut țăndări, iar SUV-ul a venit direct spre aparatul de gimnastică pe care alerga Kiwasz abia a apucat să se ferească.

„Am sărit de pe banda de alergare, dar am văzut cum aparatul vine spre mine, aşa că m-am răsucit într-o parte ca să nu mă lovească. S-a cutremurat întreaga clădire, când eu intram."

Managerul sălii s-a grăbi să dea o mână de ajutor.

Samuel: „M-am uitat să văd dacă sunt victime, dar nu mai era nimeni.”

A văzut-o însă pe şoferiţă când ieşea, buimacă, din maşină.

Samuel: „Am auzit că oamenii sunt în stare de şoc după un accident de genul acesta. Nu părea că realizează ce s-a întâmplat, dar înţeleg că e de aşteptat o astfel de reacţie. Probabil că era în stare de şoc.”
Reporter: „Înţeleg că nu ştia nici că e desculţă.”
Samuel: „Da, nu avea încălţări..."

Confuză, şoferiţa a vrut să se urce iar în maşină un poliţist în afara programului, prieten al managerului sălii, a oprit-o.

„Prietenul meu, care este poliţist, a oprit-o să se urce în vehicul. Motorul încă mergea. Era destul de primejdios.”

Pare greu de crezut, dar Kiwasz a scăpat doar cu răni uşoare. Nu se ştie dacă şoferița a fost pusă sub acuzare, dar martorii spun că a cooperat cu poliţia.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Momentul în care două persoane sunt lovite de TIR, pe o trecere de pietoni
Momentul în care două persoane sunt lovite de TIR, pe o trecere de pietoni

Doi oameni au fost loviţi pe trecerea de pietoni, marți seară, într-o intersecţie intens circulată din Timişoara.

Momentul în care o familie e împușcată de militari cu 80 de gloanțe, din greșeală
Momentul în care o familie e împușcată de militari cu 80 de gloanțe, din greșeală

Zece militari brazilieni au fost arestați după ce au tras peste 80 de gloanțe într-o mașină în care se afla o familie ce mergea la petrecerea organizată cu ocazia nașterii unui copil.

Momentul în care o pizzerie este distrusă de un autobuz
Momentul în care o pizzerie este distrusă de un autobuz

Un restaurant din New York a fost „victimă" colaterală a unui accident rutier.

Momentul în care un șofer de BMW încearcă să scape de 20 de polițiști. VIDEO
Momentul în care un șofer de BMW încearcă să scape de 20 de polițiști. VIDEO

Un șofer de BMW a încercat să scape de polițiștii care-i înconjuraseră mașina apăsând pedala de accelerație. Ofițerii au încercat să formeze un zid uman în jurul mașinii, după ce bărbatul a trecut pe roșu înainte să lovească un alt autovehicul.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.