Ministrul polonez de externe: Nu putem permite Rusiei să producă mai mult decât Occidentul

muniție rusească
Getty

Noul ministru polonez de externe, Radoslaw Sikorski, aflat vineri în vizită oficială la Kiev, a îndemnat Uniunea Europeană şi SUA să-şi "mobilizeze" economiile şi capacităţile de producţie militară pentru a ajuta Ucraina să câştige războiul cu Rusia. 

"Nu putem permite Rusiei să producă mai mult (decât Occidentul) pe baza unei economii mult mai mici (...) Dacă Occidentul se mobilizează, n-am nicio îndoială asupra victoriei sale, dar trebuie să înceapă în sfârşit să se mobilizeze", a indicat Sikorski, în contextul în care în Occident au început să apară ezitări cu privire la continuarea ajutorului pentru Ucraina.

Ucraina şi Polonia vor găsi modalităţi astfel încât companiile lor din sectorul de apărare "să facă mult mai mult decât astăzi, să crească producţia militară de care este mare nevoie", a mai spus ministrul polonez de externe, care a susţinut la Kiev două conferinţe de presă, una comună cu omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba, şi cealaltă separat la ambasada Poloniei.

"Este vorba despre ce putem face împreună pentru a produce suficiente echipamente militare şi muniţii pentru a-l trimite pe (preşedintele rus Vladimir) Putin înapoi acolo unde îi este locul, în Rusia", a insistat ministrul polonez.

El a estimat că "impasul" în care a ajuns situaţia pe front, unde, după contraofensiva eşuată, trupele ucrainene sunt acum mai mult în defensivă, este un "test" pentru prietenia între Varşovia şi Kiev, pusă la încercare în ultimele luni după ce Polonia nu a mai acceptat accesul liber al cerealelor ucrainene pe piaţa sa şi transportatorii rutieri polonezi au blocat puncte de frontieră cu Ucraina, într-un protest faţă de concurenţa neloială făcută de transportatorii ucraineni.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Considerând la rândul său vizita lui Radoslaw Sikorski la Kiev drept un "semn de prietenie" şi - fiind prima sa vizită externă după numire - "un semn de respect faţă de Ucraina", ministrul Dmitro Kuleba s-a declarat încrezător că cele două ţări, al căror "duşman comun" este Rusia, vor soluţiona divergenţele apărute în cele două chestiuni de natură economică şi comercială.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.