Medvedev ameninţă voalat Occidentul şi acuză Kievul că pune la cale un Cernobîl la centrala Zaporojie

dmitri medvedev
AFP

Politicieni ruşi au respins cererile ţărilor G7 ca Rusia să restituie Ucrainei controlul centralei atomice de la Zaporozjie, în timp ce fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev i-a acuzat pe ''sceleraţii'' de la Kiev că doresc să creeze un nou Cernobîl.

De asemenea, Medvedev lansat o ameninţare voalată la adresa aliaţilor occidentali ai Ucrainei, care au acuzat Rusia că este responsabilă de riscul unei catastrofe nucleare prin activităţile militare din jurul acelei centrale în perimetrul căreia au căzut proiectile, consemnează agenţiile Reuters, EFE şi DPA, scrie Agerpres. 

''Sceleraţii de la Kiev şi susţinătorii lor par să fie dispuşi să pună la cale un nou Cernobîl'', a scris pe Telegram Dmitri Medvedev, fost preşedinte şi premier rus, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse.

''Rachetele şi proiectilele de artilerie cad tot mai aproape de reactorul centralei nucleare de la Zaporojie şi de instalaţiile de stocare a izotopilor radioactivi. Ei spun că a fost Rusia (cea care atacă). Iese în evidenţă chiar şi pentru publicul rusofob naiv că aceasta este 100% o minciună. Nici măcar ONU nu o crede'', a adăugat Medvedev.

''Ei spun că aceasta se întâmplă din pură întâmplare, un fel de ''nu am avut intenţia''. Ce pot spune? Să nu uităm că şi Uniunea Europeană are centrale nucleare. Iar accidente se pot întâmpla şi acolo'', a continuat oficialul rus, declaraţie comentată de Reuters ca o ameninţare voalată la adresa Occidentului.

Citește și
Închisoarea de la Olenivka
Cine este responsabil de moartea prizonierilor de la Olenivka? Rusia dă vina pe Ucraina și rachetele HIMARS | GALERIE FOTO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Centrala de la Zaporojie se află sub controlul trupelor ruse încă de la începutul agresiunii militare asupra Ucrainei, dar personalul centralei este ucrainean. Mai multe instalaţii ale sale au fost lovite în ultimele zile de obuze sau de rachete despre care nu este clar de unde provin.

Ucraina şi Rusia se acuză reciproc pentru aceste atacuri, în timp ce trupele ruse au lansat din apropierea acestei centrale bombardamente de artilerie, mizând pe faptul că armata ucraineană nu ar risca să atace acel perimetru.

Totuşi, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a semnalat că analizele preliminare efectuate de experţii săi indică faptul că nu există ''o ameninţare imediată'' de securitate nucleară după recentele atacuri, deşi acestea au provocat unele pagube instalaţiilor şi i-au limitat conexiunile la reţelele electrice.

În acest timp, politicieni ruşi de rang înalt au respins cererea statelor din G7 ca Rusia să restituie Ucrainei controlul centralei atomice de la Zaporozjie.

''Nu şi din nou nu'', a spus Konstantin Kosacev, vicepreşedinte al camerei superioare a parlamentului rus, Consiliul Federaţiei. Acelaşi refuz a fost exprimat şi de preşedintele comisiei de politică externă a Dumei de Stat, Leonid Sluţki, care în plus a acuzat Ucraina de ''terorism nuclear''.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Fiica lui Serghei Șoigu, topless la Marea Neagră. Cum arată fata ministrului Apărării din Rusia – GALERIE FOTO
Fiica lui Serghei Șoigu, topless la Marea Neagră. Cum arată fata ministrului Apărării din Rusia – GALERIE FOTO

Ksenia Șoigu este fiica ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu. Pe rețelele de socializare au apărut imagini cu tânăra de 31 de ani topless, pe o plajă de la Marea Neagră, în timp ce tatăl său conduce armata rusă implicată în războiul din Ucraina.  

Cine este responsabil de moartea prizonierilor de la Olenivka? Rusia dă vina pe Ucraina și rachetele HIMARS | GALERIE FOTO
Cine este responsabil de moartea prizonierilor de la Olenivka? Rusia dă vina pe Ucraina și rachetele HIMARS | GALERIE FOTO

În dimineața zilei de 29 iulie, la doar câteva ore după ce peste 50 de prizonieri de război ucraineni au fost uciși într-un centru de detenție din regiunea Donețk, un reporter rus ajuns la fața locului a prezentat rămășițele unei rachete HIMARS.  

Moscova refuză ca Ucraina să fie reprezentată în Rusia de către Elveţia
Moscova refuză ca Ucraina să fie reprezentată în Rusia de către Elveţia

Moscova anunţă joi că refuză ca Elveţia să reprezinte diplomatic Kievul pe teritoriul rus, apreciind că Berna şi-a „pierdut statutul neutru” pentru că a sancţionat Rusia din cauza războiului în Ucraina, relatează AFP.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.