Lukaşenko: Polonia ar trebui să se roage ca noi să îi ţinem pe luptătorii Wagner. Altfel ar distruge Varşovia

lukasenko
Getty

Liderul Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a ironizat din nou Polonia, marţi, în legătură cu prezenţa mercenarilor ruşi Wagner în apropierea graniţei, spunând că Varşovia ar trebui să-i mulţumească pentru că îi ţine sub control, relatează Reuters.

Un număr nespecificat de luptători Wagner care au organizat o scurtă revoltă în Rusia în luna iunie s-au mutat de atunci în Belarus şi au început să antreneze armata lui Lukaşenko, determinând Polonia să-şi mute peste 1.000 de soldaţi proprii mai aproape de graniţă.

Lukaşenko, un aliat apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, a glumit luna trecută, la o întâlnire cu acesta, spunând că unii dintre luptători sunt dornici să treacă în Polonia şi "să facă o excursie la Varşovia şi Rzeszow".

Agenţia de ştiri de stat BelTA l-a citat marţi pe Lukaşenko, spunând că polonezii "ar trebui să se roage ca noi (Belarusul - n.r.) să îi ţinem pe (luptătorii Wagner) şi să le asigurăm hrana. În caz contrar, fără noi, s-ar fi infiltrat şi ar fi distrus Rzeszow şi Varşovia, şi nu în mică măsură. Aşa că nu ar trebui să-mi reproşeze nimic, ci ar trebui să-mi mulţumească", a declarat Lukaşenko, potrivit News.ro.

Rzeszow este un oraş din sud-estul Poloniei, în apropiere de graniţa cu Ucraina.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sâmbătă, premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat că un grup de 100 de luptători din Wagner s-au apropiat de oraşul belarus Grodno, în apropiere de graniţa cu Polonia, descriind situaţia ca fiind "din ce în ce mai periculoasă".

Lukaşenko, în ultimele sale comentarii, a părut la început să nege acest lucru, dar apoi a revenit imediat asupra negării. "Dintr-o dată, am auzit recent, Polonia a luat-o razna, că se presupune că un anumit detaşament vine aici, chiar şi 100 de persoane. Nu detaşamente Wagner de 100 de persoane s-au mutat aici. Şi dacă au făcut-o, atunci a fost doar pentru a-şi transfera experienţa militară brigăzilor (belaruse) concentrate în Brest şi Grodno", a spus Lukaşenko.

Liderul belarus l-a ajutat pe Putin în războiul din Ucraina, lăsându-l să îşi lanseze parţial de pe teritoriul belarus invazia şi permiţând folosirea bazelor sale pentru antrenarea trupelor ruseşti.

El nu şi-a angajat propriile trupe în război, dar a declarat că acestea vor beneficia de antrenamente din partea mercenarilor Wagner, care au luat parte la unele dintre cele mai aprige bătălii ale conflictului din Ucraina. "Trebuie să îmi învăţ militarii, pentru că o armată care nu luptă este o jumătate de armată", a declarat Lukaşenko.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.