Lukaşenko ameninţă Occidentul cu un ''răspuns instantaneu'': Să ştie că niciun elicopter şi niciun avion nu-i va salva

Referendum în Belarus: Lukașenko a primit noi puteri, iar țara a renunțat la neutralitatea nucleară
Getty

Liderul belarus Aleksandr Lukaşenko, care a anunţat că avioanele SU-24 ale armatei sale au fost adaptate pentru a putea fi echipate cu arme nucleare, a avertizat că va da un „răspuns instantaneu” Vestului în cazul vreunei acţiuni împotriva ţării sale.

''Trebuie să ştie (în Occident) că niciun elicopter şi niciun avion nu-i va salva dacă ei continuă direcţia de confruntare'', a indicat Lukaşenko în faţa presei, afirmând că SUA, ca parte a NATO, deplasează în prezent tehnologie militară către estul Europei, relatează agenţiile EFE şi DPA, citate de Agerpres.

Preşedintele belarus a amintit că el şi omologul său rus Vladimir Putin au declarat odată că avioanele Sukhoi SU-24 vor fi convertite pentru a putea fi echipate cu arme nucleare, iar acest program a fost acum realizat.

''Credeţi că vorbim ca să ne aflăm în treabă? Totul este pregătit'', a spus Lukaşenko, asigurând însă că el nu ameninţă pe nimeni şi a admis că nu există la ora actuală ameninţări pentru Belarus dinspre Polonia.

Lukașenko: Nu toţi sunt nebuni în Polonia

''Nu toţi sunt nebuni în Polonia. Chiar dacă (preşedintele polonez Andrzej) Duda şi-a pierdut minţile, militarii nu sunt proşti şi înţeleg care ar putea fi răspunsul'', a remarcat preşedintele belarus.

Citește și
Anunț de ultimă oră al președintelui Belarusului. Ce spune Lukașenko despre organizarea de noi alegeri
Lukaşenko anunţă că Belarusul a reconfigurat avioane de luptă pentru a putea transporta arme nucleare
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

El a spus în continuare, făcând referire la alianţa ţării sale cu Rusia, că militarii ştiu că nu pot agrava relaţiile cu Belarus, ''întrucât aceasta presupune agravarea relaţiilor cu o uniune statală dotată cu arme nucleare''.

''Dacă încep să creeze probleme sau ceva mai rău Belarusului, răspunsul va fi instantaneu'', a concluzionat el.

Belarusul susţine Rusia în războiul acesteia contra Ucrainei, teritoriul belarus fiind la începutul invaziei platforma de lansare a ofensivei ruse în nordul Ucrainei, zonă de unde între timp trupele ruse s-au retras pentru a se concentra în schimb pe estul şi sudul acestei ţări.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ucraina i-a urat „dictatorului Lukașenko” să se reunească cu „bunii săi prieteni” Hussein și Gaddafi
Ucraina i-a urat „dictatorului Lukașenko” să se reunească cu „bunii săi prieteni” Hussein și Gaddafi

În contextul invaziei rusești, președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a felicitat, miercuri, Ucraina cu ocazia Zilei Independenței țării, dar Kievul a avut o reacție dură la adresa liderului belarus.

Lukaşenko anunţă că Belarusul a reconfigurat avioane de luptă pentru a putea transporta arme nucleare
Lukaşenko anunţă că Belarusul a reconfigurat avioane de luptă pentru a putea transporta arme nucleare

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a declarat vineri că avioanele de luptă SU-24 belaruse au fost reconfigurate pentru a putea transporta armament nuclear, relatează Reuters, scrie Agerpres. 

Aleksandr Lukașenko, aliatul lui Vladimir Putin, felicită Ucraina de Ziua Independenței. Mesajul transmis ucrainenilor
Aleksandr Lukașenko, aliatul lui Vladimir Putin, felicită Ucraina de Ziua Independenței. Mesajul transmis ucrainenilor

Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a felicitat, miercuri, Ucraina cu ocazia Zilei Independenței țării, în contextul invaziei rusești.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.