Israelul a anunțat o descoperire majoră în lupta cu Covid-19: ”Poate să neutralizeze boala”

Israel
Shutterstock

Cercetătorii din Israel au izolat într-un laborator de cercetări biologice un anticorp care deţine un rol cheie în lupta împotriva noului coronavirus.

Anunțul a fost făcut luni de ministrul Apărării, care a precizat că această reuşită reprezintă o descoperire importantă în cadrul eforturilor depuse în vederea dezvoltării unui tratament împotriva pandemiei de COVID-19, informează Reuters, potrivit Agerpres.

"Anticorpul monoclonal de neutralizare" dezvoltat de Institutul Israelian pentru Cercetări Biologice (IIBR) "poate să neutralizeze boala cauzată de noul coronavirus în organismele purtătorilor", a declarat ministrul israelian al Apărării, Naftali Bennett, într-un comunicat.

Comunicatul precizează că Naftali Bennett a vizitat luni sediul IIBR, unde a fost informat despre "o descoperire importantă pentru găsirea unui antidot împotriva noului coronavirus".

Potrivit comunicatului, directorul IIBR, Shmuel Shapira, a spus că formula anticorpului specific a fost deja brevetată, iar autorităţile israeliene se află în prezent în căutarea unei companii internaţionale care să producă tratamentul la scală industrială.

Citește și
spital Israel
Imagini greu de privit. Rudele celor grav bolnavi din cauza Covid-19 își iau rămas bun
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

IIBR coordonează eforturile depuse de Israel pentru dezvoltarea unui tratament sau a unui vaccin împotriva SARS-CoV-2, mizând inclusiv pe testarea probelor sangvine prelevate de la pacienţii care s-au vindecat de COVID-19, boala respiratorie cauzată de noul coronavirus.

Anticorpii din astfel de probe sangvine - proteine ale sistemului imunitar care reprezintă reziduuri rămase după depăşirea cu succes a infectării cu noul coronavirus - sunt considerate de majoritatea cercetătorilor drept un element-cheie pentru dezvoltarea unui posibil tratament.

Anticorpul izolat în laboratoarele IIBR este monoclonal, ceea ce înseamnă că derivă dintr-o singură celulă însănătoşită, şi deţine, din acest motiv, o valoare potenţială mult mai mare pentru dezvoltarea unui tratament.

Cercetătorii din alte laboratoare ale lumii au dezvoltat tratamente împotriva coronavirusului pe bază de anticorpi care sunt policlonali, derivaţi din două sau mai multe celule cu origini diferite, precizează revista Science Direct în numărul său din luna mai.

Israelul a fost una dintre primele ţări din lume care şi-au închis graniţele şi au impus măsuri stricte de deplasare a populaţiei cu scopul de a limita răspândirea comunitară a noului coronavirus. În Israel au fost raportate 16.246 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 şi 235 de decese asociate maladiei COVID-19.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cercetător israelian: Coronavirusul ar dispărea în 70 de zile, indiferent de restricțiile sociale impuse
Cercetător israelian: Coronavirusul ar dispărea în 70 de zile, indiferent de restricțiile sociale impuse

În vreme ce statele lumii încearcă să găsească modalități prin care să oprească răspândirea noului coronavirus, tot mai mulți cercetători prezintă teorii referitoare la sfârșitul pandemiei ce a dus la decesul a peste 197.000 de oameni.

Imagini greu de privit. Rudele celor grav bolnavi din cauza Covid-19 își iau rămas bun
Imagini greu de privit. Rudele celor grav bolnavi din cauza Covid-19 își iau rămas bun

Imagini impresionante de la Spitalul Ichilov din Israel. Această unitate medicală este prima din lume care permite rudelor celor bolnavi de Covid-19, aflați în stare gravă, să-i viziteze.

Mii de oameni au protestat în Tel Aviv, respectând distanțarea socială de 2 metri. FOTO
Mii de oameni au protestat în Tel Aviv, respectând distanțarea socială de 2 metri. FOTO

Mii de israelieni au protestat duminică seara la Tel Aviv împotriva a ceea ce consideră a fi o ameninţare la adresa democraţiei israeliene, respectiv premierul Benjamin Netanyahu și conflictul cu rivalul politic Benny Gatz.

Teste pentru coronavirus realizate de la o distanță de zeci de metri. Descoperirea făcută în Israel
Teste pentru coronavirus realizate de la o distanță de zeci de metri. Descoperirea făcută în Israel

Un grup de cercetători israelieni a dezvoltat o metodă pentru diagnosticarea de la distanţă a coronavirusului cu ajutorul fasciculului laser, a anunţat Universitatea Bar Ilan din centrul Israelului, citată luni de agenţia Xinhua.

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.