Israel va trimite un astronaut în spaţiu în 2021, pentru a doua oară în istoria ţării

Astronaut
Agerpres

Israel va trimite un astronaut în spaţiu anul viitor, pentru a doua oară în istoria ţării, au anunţat luni autorităţile israeliene, relatează Xinhua.

Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă de preşedintele israelian Reuven Rivlin şi de Ran Livne, directorul general al Ramon Foundation, un grup non-profit care va coordona misiunea.

Eytan Stibbe, un fost pilot militar în vârstă de 62 de ani, urmează să decoleze până la sfârşitul anului 2021 pentru o misiune ştiinţifică la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), potrivit Ramon Foundation.

Stibbe va petrece aproximativ 200 de ore în spaţiu pentru a efectua o serie de experimente ştiinţifice şi medicale proiectate de cercetători israelieni.

Antrenamentul său va debuta în următoarele luni. Cu aproximativ trei luni înainte de zbor, el va începe o serie de antrenamente intensive în Statele Unite, Germania şi Rusia.

Eytan Stibbe urmează să decoleze din Florida, potrivit Ramon Foundation.

Primul astronaut al Israelului, Ilan Ramon, şi-a pierdut viaţa într-un accident survenit la reintrarea navetei spaţiale Columbia în atmosfera terestră, în 2003. Toţi cei şapte membri ai echipajului au murit în explozie.

O rachetă a SpaceX a decolat duminică de la centrul spaţial Kennedy din Florida cu patru astronauţi la bord, spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS).

La bordul navei se află astronauţii NASA Michael Hopkins, Victor Glover şi Shannon Walker, împreună cu Soichi Noguchi de la agenţia spaţială japoneză JAXA. Acesta este al doilea zbor cu echipaj uman asigurat de SpaceX, o companie privată fondată de antreprenorul Elon Musk, după lansarea istorică a astronauţilor Bob Behnken şi Doug Hurley în luna mai la bordul unei nave spaţiale Crew Dragon.

Misiunea Demo-2 reprezintă prima lansare din Statele Unite în aproape un deceniu şi prima dată când o firmă privată, mai degrabă decât o agenţie spaţială guvernamentală, a trimis oameni pe orbită.

Pentru SpaceX, aceasta este ultima demonstraţie majoră necesară înainte ca NASA să-i certifice sistemul de nave spaţiale pentru zboruri regulate cu echipaj uman, pregătind, de asemenea, calea pentru posibile zboruri turistice.

NASA speră la rândul său lansarea de duminică va marca începutul multor zboruri regulate cu echipaj de pe sol american către ISS, după nouă ani de dependenţă de rachetele ruseşti Soiuz, care sunt lansate de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Trei astronauţi de pe Staţia Spaţială Internaţională au revenit cu bine pe Terra
Trei astronauţi de pe Staţia Spaţială Internaţională au revenit cu bine pe Terra

Un astronaut american şi doi cosmonauţi ruşi de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) au revenit cu bine pe Terra joi, la finalul unei misiuni de şase luni în spaţiu, începută în plină pandemie de coronavirus, informează AFP.

O parte din acţiunea filmului „Fast&Furious 9” va avea loc în spaţiu. VIDEO
O parte din acţiunea filmului „Fast&Furious 9” va avea loc în spaţiu. VIDEO

Actriţa Michelle Rodriguez a dezvăluit, într-o emisiune de televiziune, că acţiunea din „Fast & Furious 9” va avea loc în parte în spaţiu.

”Super-bacteria” care a supravieţuit trei ani pe exteriorul Staţiei Spaţiale Internaţionale
”Super-bacteria” care a supravieţuit trei ani pe exteriorul Staţiei Spaţiale Internaţionale

Cercetătorii care au plasat o tulpină de bacterie pe exteriorul Staţiei Spaţiale Internaţionale au remarcat cu suprindere că ea a supravieţuit timp de trei ani în spaţiu deschis, scrie BBC, citat de News.ro. 

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.