Înlăturarea lui Trump, plănuită de înalţi oficiali. Ce a dezvăluit fostul şef al FBI

donald trump
AFP

Fostul director interimar al Biroului Federal de Investigaţii (FBI), Andrew McCabe, a confirmat că la Departamentul Justiţiei al SUA s-au purtat discuţii despre înlăturarea preşedintelui Donald Trump

McCabe, care a fost demis din FBI în urmă cu aproape un an, a afirmat că s-a discutat despre demersuri de recrutare a unor membri ai cabinetului pentru invocarea amendamentului al 25-lea al Constituţiei americane în scopul înlăturării lui Trump, după ce acesta l-a destituit pe James Comey, directorul FBI, în mai 2017.

Andrew McCabe a făcut acest declaraţii în cadrul unui interviu ce va fi difuzat duminică la CBS şi din care reţeaua de televiziune a prezentat joi un fragment.

Potrivit lui McCabe, responsabili de rang înalt din Departamentul Justiţiei au făcut supoziţii despre care dintre membrii cabinetului ar putea fi de acord cu această idee.

Amendamentul al 25-lea prevede că vicepreşedintele SUA devine preşedinte interimar dacă el şi o majoritate a cabinetului îl declară pe preşedinte 'incapabil să-şi îndeplinească prerogativele şi responsabilităţile mandatului'.

Citește și
Donald Trump
SUA evită un nou blocaj guvernamental. Suma alocată de Guvern pentru zidul lui Trump
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Donald Trump a reacţionat la afirmaţiile lui McCabe numindu-l pe acesta 'o ruşine'. Preşedintele a scris despre McCabe pe Twitter că 'pretinde a fi 'un biet îngeraş', când de fapt a fost o parte importantă a Scandalului Hillary Corupta & Farsei despre Rusia - o marionetă pentru James Comey'.

Trump a declarat în repetate rânduri că persoane din interiorul FBI au fost părtinitoare politic împotriva sa şi au favorizat-o pe candidata democrată Hillary Clinton în alegerile din 2016.

După demiterea lui James Comey, Departamentul Justiţiei l-a numit pe procurorul special Robert Mueller pentru a conduce o anchetă cu privire la implicarea Rusiei în alegerile din 2016 şi la orice potenţială complicitate a acesteia cu echipa de campanie a lui Trump.

Andrew McCabe se află într-o campanie de promovare a unei cărţi despre modul în care FBI protejează ţara în epoca terorismului şi a preşedintelui Trump.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Trump vrea să aloce 8 miliarde zidului de la graniță. Va declara „urgență națională”
Trump vrea să aloce 8 miliarde zidului de la graniță. Va declara „urgență națională”

Președintele american Donald Trump va declara „urgență națională” pentru a obține finanțarea zidului pe care vrea să îl construiască la frontiera cu Mexicul.

SUA evită un nou blocaj guvernamental. Suma alocată de Guvern pentru zidul lui Trump
SUA evită un nou blocaj guvernamental. Suma alocată de Guvern pentru zidul lui Trump

Democrații și Republicanii au ajuns la un acord de principiu în cea ce privește finanțarea zidului de la granița cu Mexicul, măsură venită cu scopul de a evita un nou blocaj guvernamental.

Trump a anunțat unde va avea loc al doilea summit cu liderul nord-coreean Kim Jong-un
Trump a anunțat unde va avea loc al doilea summit cu liderul nord-coreean Kim Jong-un

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat unde și când va avea loc al doilea summit cu liderul nord-coreean Kim Jong-un.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.