Guvernul din Muntenegru a căzut în urma unei moţiuni de cenzură

zdravko
Facebook.com

Guvenul muntenegrean al premierului Zdravko Krivokapic a căzut vineri în urma unei moţiuni de cenzură a parlamentului de la Podgoriţa introdusă de partidele de opoziţie şi o grupare disidentă din coaliţia de guvernământ.

Moţiunea a fost sprijinită de 43 de deputaţi, în timp ce 11 au votat împotrivă, din totalul de 81 de membri ai parlamentului.

 

Alianţa de centru-stânga Negru pe alb a considerat că guvernul, din care a făcut parte împreună cu o altă forţă progresistă şi un bloc pro-rus şi pro-sârb, nu avea suficient sprijin pentru a continua la putere şi a întreprinde reforme necesare pentru accelerarea intrării ţării în Uniunea Europeană.

Negru pe alb propune formarea unui nou executiv, care nu ar avea majoritate, dar ar avea sprijinul tacit al Partidului Democrat al Socialiştilor (DPS), principala forţă parlamentară, cu 30 de deputaţi, exclusă de la putere în decembrie 2020 după trei decenii în care a dominat scena politică din Muntenegru.

Citește și
muntenegru
Mii de persoane l-au pupat pe Mitropolitul din Muntenegru, mort de Covid-19
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

"Fie se formează rapid un nou guvern, fie mergem la alegeri. Nu avem timp de pierdut", a declarat viceprim-ministrul şi liderul formaţiunii Negru pe Alb, Dritan Abazovic, potrivit Agerpres.

Restul partidelor din coaliţie şi-au acuzat partenerul de până acum că a făcut manevre pentru a facilita revenirea la putere a DPS, partid condus de şeful statului Milo Djukanovic, prezent în viaţa politică a ţării în ultimii 30 de ani.

Aceste formaţiuni îşi propun să convină asupra unui nou executiv cu sprijinul aceloraşi formaţiuni care s-au pus de acord în decembrie 2020, plus partidele minoritare, iar în cazul în care încercarea eşuează, să se convoace alegeri anticipate.

Confruntarea dintre guvern, în care forţele progresiste şi partidele pro-ruse şi pro-sârbe coexistă în jurul Frontului Democrat (DF), şi DPS se manifestă printr-o polarizare tot mai accentuată a societăţii.

Milo Djukanovic conduce un bloc cu caracter mai naţionalist, care denunţă riscul ca forţele pro-ruse şi pro-sârbe să dilueze identitatea Muntenegrului.

DF a ameninţat cu proteste masive împotriva a ceea ce consideră că este "corupţie politică" în cazul în care DPS revine la putere, sub orice formă.

Guvernul, cu o majoritate fragilă de 41 de deputaţi, a fost marcat de disensiuni şi instabilitate.

Muntenegru, o ţară balcanică cu 620.000 de locuitori, este membru NATO din 2017 şi candidatul la aderarea la UE care a înregistrat cele mai multe progrese pe această cale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Concurs de lenevit în Muntenegru. Care sunt regulile jocului și ce poți câștiga
Concurs de lenevit în Muntenegru. Care sunt regulile jocului și ce poți câștiga

Muntenegrenii se laudă, între ghilimele, că sunt cei mai leneși oameni din lume și că nu le place munca. 

Mii de persoane l-au pupat pe Mitropolitul din Muntenegru, mort de Covid-19
Mii de persoane l-au pupat pe Mitropolitul din Muntenegru, mort de Covid-19

Mitropolitul Bisericii Ortodoxe Sârbe din Muntenegru, Amfilohije Radovic, a fost înmormântat duminică în prezența a mii de credincioși la Catedrala „Învierea Domnului” din Podgorița.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.