Funcţionarele din Afganistan vor trebui să îşi acopere capul, „chiar şi cu o pătură”

Afganistan
Getty

Funcţionarele din Afganistan vor trebui să îşi acopere capul, chiar şi cu o pătură dacă va fi nevoie, în caz contrar riscând să îşi piardă locul de muncă, a avertizat marţi Ministerul pentru promovarea virtuţii şi prevenirea viciilor de la Kabul.

Majoritatea femeilor care ocupă posturi în administraţia publică nu au mai primit permisiunea de a se întoarce la serviciu de la preluarea puterii de către talibani în august, chiar dacă aceştia au afirmat că ele vor primi acceptul după ce vor fi îndeplinite anumite condiţii, cum ar fi o separare strictă între bărbaţi şi femei la locul de muncă.

Într-un comunicat publicat marţi, ministerul a avertizat că funcţionarele nu vor putea să se prezinte la locul de muncă fără a avea capul acoperit corespunzător cu văl, iar cele care nu vor respecta regula vor fi concediate.

În anunţ nu se precizează în ce proporţie vor trebui să aibă femeile capul acoperit, într-o ţară unde majoritatea covârşitoare a femeilor purtau deja văl, chiar şi dacă era vorba doar de o eşarfă pusă neglijent, chiar înainte de revenirea talibanilor la putere.

"Ele pot purta hijab în ce mod doresc", a precizat purtătorul de cuvânt al ministerului, Mohammad Sadeq Akif Muhajir, ca răspuns la o solicitare a AFP.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Întrebat dacă femeile vor trebui, prin urmare, să poarte burqa, un văl integral care lasă descoperiţi doar ochii şi pe care islamiştii l-au făcut obligatoriu la prima lor trecere pe la conducerea ţării, între 1996 şi 2001, el a răspuns că femeile vor putea să poarte vălul cum vor.

Ele pot "purta orice fel de hijab, depinde de ele, însă trebuie să se acopere corespunzător (...), chiar dacă asta înseamnă să poarte o pătură", a adăugat el.

Ministerul pentru promovarea virtuţii şi prevenirea viciilor şi-a făcut o reputaţie sinistră în timpul precedentului regim taliban, impunând prin teroare o interpretare ultraconservatoare a legii islamice, Sharia.

Hainele occidentale erau interzise, bărbaţii nu aveau voie să se radă, iar cine nu se prezenta rapid la rugăciune era bătut.

Deşi talibanii au promis că vor fi mai permisivi de această dată, restricţiile s-au înmulţit permanent, cum ar fi şi interdicţia ca femeile să apară în seriale de televiziune, cu excepţia celor care promovează o tematică islamică, sau să danseze în public.

Talibanii s-au ferit să adopte măsuri prea strict la nivel naţional, însă restricţiile au fost impuse deseori de autorităţile locale, la discreţia lor sau pentru a se conforma cutumelor pe alocuri mai conservatoare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.