Franţa, Germania şi Polonia vor cumpăra arme pentru Ucraina de pe piaţa internaţională: "Nu vom înceta sprijinul nostru"

arme ucraina

Cancelarul german Olaf Scholz a anunţat vineri că Franţa, Germania şi Polonia au convenit să cumpere de pe piaţa internaţională arme care să fie livrate Ucrainei şi să ajute de asemenea această ţară în războiul cu Rusia, relatează AFP.

"Nu vom înceta sprijinul nostru" pentru Ucraina, a declarat Scholz la finalul unei reuniuni la Berlin a "Triunghiului de la Weimar", un format trilateral de cooperare între Franţa, Germania şi Polonia.

Cancelarul german a menţionat că a convenit la această reuniune cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi cu premierul polonez Donald Tusk ca ţările lor "să cumpere imediat mai multe arme pentru Ucraina de pe întreaga piaţă internaţională", să extindă producţia de echipamente militare, de asemenea în colaborare cu partenerii Ucrainei, şi să fie creată în cadrul grupului de la Ramstein (ce reuneşte zeci de ţări care oferă ajutor militar Ucrainei) "o nouă coaliţie pentru rachete cu rază lungă de acţiune".

Propunerea de creare a acestei noi coaliţii va fi înaintată la următoare reuniune a grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, care va avea loc marţi la baza aeriană americană de la Ramstein. Cancelarul german este de acord cu o asemenea coaliţie, deşi el refuză să furnizeze Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune, motivând că operarea acestora ar necesita participarea directă a militarilor germani, ceea ce ar implica un risc de escaladare a conflictului.

De partea sa, Emmanuel Macron a declarat după reuniunea de la Berlin că Franţa, Germania şi Polonia sunt "hotărâte să nu lase niciodată Rusia să câştige". Dar "vom continua la fel cum am făcut din prima zi (a invaziei ruse în Ucraina), să nu luăm niciodată iniţiativa vreunei escaladări", a mai spus preşedintele francez, după ce ultimele două săptămâni a provocat controverse în urma sugestiei sale că statele aliate ale Ucrainei ar trebui să nu mai excludă posibilitatea trimiterii unor trupe în această ţară dacă armata ucraineană nu mai poate face faţă singură ofensivei ruse.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Referindu-se la noua iniţiativă de a cumpăra pentru Ucraina arme de pe piaţa mondială, Macron a spus că producţia europeană rămâne prioritară, dar dacă aceasta nu poate răspunde "suficient de rapid sau în volumul necesar, vom putea mobiliza finanţare pentru a cumpăra muniţie şi echipament din alte ţări pentru a sprijini Ucraina".

Franţa, Germania şi Polonia au confirmat că sprijină iniţiativa gestionată de Republica Cehă pentru a achiziţiona din state terţe 800.000 de obuze pentru pentru armata ucraineană, aflată în criză de muniţie după ce UE i-a livrat doar circa 30% din cele un milion de obuze de calibrul 155 mm promise în martie anul trecut, iar ajutorul american este în continuare blocat în Congresul SUA.

Premierul polonez Donald Tusk a afirmat după acest summit trilateral că lucrul cel mai important pentru el este reactivarea Triunghiului de la Weimar, format intrat în adormire după ce coaliţia sa liberală a pierdut puterea în 2014 şi apoi guvernele poloneze conduse de conservatori au intrat în conflict cu Bruxellesul pe tema statului de drept.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.